— îţi dăm timp să te mai gândeşti, spuse. Poate îţi aminteşti de mesajul lui Pantelimon. Atunci te trimitem la Paris cu wagons-lits. Te trimitem ca pe Viziru, adăugă zâmbind.
De obicei îl chemau la interogatoriu pe la trei dimineaţa. Agentul se pleca asupra lui şi-l scutura de umăr.
— Poftiţi sus, îi spunea.
îl găsea întotdeauna pe Duma aşezat la birou, cu un dosar deschis în faţa lui. Nu se mai ridica să-l întâmpine şi să-i strângă mâna. Aproape că nu-l privea. Biriş rămânea în faţa biroului, în picioare, încercând să ghicească
prima întrebare. Oare va fi: „Când l-ai văzut ultima dată pe Weismann?" Sau: „Ce ţi-a spus Viziru înainte de plecarea la Praga?" De obicei, Duma începea cu una din aceste întrebări, ca să ajungă apoi la întâlnirile cu Pantelimon şi la conţinutul mesajului pe care trebuia să-l transmită. La răstimpuri îl întrerupea ca să-i citească
pasaje din declaraţiile precedente, pe care le răsfoia necontenit în timp ce-l asculta. Când vedea că tăcerea se prelungeşte, ridica încet capul din dosar.
— Spune, spune înainte, că te ascult...
De la al doilea interogatoriu, Biriş învăţase cum trebuie să povestească. Povestea îndeosebi ce-ar fi avut de gând să facă la Paris. I se părea că era singurul lucra care-l interesa pe Duma. Ascultându-l vorbindu-i despre Saint Germain des Preş şi cafeneaua „Deux Magots", Duma înceta să răsfoiască dosarul şi, ridicând încet ochii din hârtii, parcă se trezea.
— Cunoşti bine Parisul? l-a întrebat odată.
MIRCEA EL1ADE
492
493
NOAPTEA DE SÂNZIENE
— Numai din renume şi literatură. N-am fost niciodată la Paris.
— Eu am fost. E foarte frumos...
în picioare, în faţa biroului, trecându-şi la răstimpuri palma pe creştetul capului, Biriş povestea.
— Mi-ar fi plăcut să mă duc la „Deux Magots" pe la apusul soarelui, când am auzit că se adună existenţialiştii.
Mi-ar fi plăcut să intru cu ei în vorbă, numai aşa, ca să le stric cheful. De ce nu poftiţi pe la noi, pe după cortină, să vedeţi cum se pune „le probleme du choix" şi ce se mai întâmplă cu „le probleme de la liberte", le-aş fi spus.
De ce nu veniţi pe la noi, să faceţi cunoştinţă cu adevăratul „moment istoric"?... Mi-ar fi plăcut să stau de vorbă
cu ei, şi la urmă să le strâng mâna cu căldură şi să le spun: Când veţi fi în vagonul de vite, cu direcţia câmpurile de muncă progresiste, sau în faţa plutonului de execuţie, să vă amintiţi ce vă spuneam astă-seară...
— Biriş! îl întrerupea Duma încruntându-şi uşor sprâncenele. Dumneata eşti nebun!...
— Nu, spunea Biriş zâmbind, nu sunt. Pentru că n-aş fi avut curajul să le spun asta. Sunt prea laş. îţi spun asta doar dumitale, pentru că suntem prieteni. La Paris, m-aş fi mulţumit să discut filosofie. Obsesia mea e filosofia.
Şi acum îmi dau seama de ce: pentru că sunt laş, mi-e frică de viaţă. Nu numai de viaţă: mi-e frică de tot. Ai văzut cum tremuram când m-aţi adus pentru prima dată la anchetă. Tremuram de frică. Groaza mea e că o să mă
bateţi, o să mă torturaţi...
— Nu-ţi fie frică, îl întrerupse Duma. N-o să-ţi facem nimic. Şi dacă vrei, te trimitem la Paris. Dar să fii cinstit cu noi, să ne spui tot ce ştii...
— Dacă nu-i faceţi nimic coanei Viorica şi mă asiguraţi că nu mă bateţi, şi-mi daţi ţigări, vă spun tot... Dar acum, lasă-mă să-ţi vorbesc de Paris. Am văzut o fotografie din Saint Germain des Preş. Mi-ar fi plăcut să mă
plimb serile şi să întâlnesc existenţialişti...
Vorbea aşa mult timp, până îl întrerupea Duma. Vorbea despre Paris, despre tot ce i-ar fi plăcut să facă acolo, despre discuţiile cu filosofii, oprindu-se doar ca să ceară ţigări, fumându-le cu sete, înecându-se, tuşind, cerând voie să se aşeze pe scaun — până ce descoperea că stenografa îl privea pe jumătate adormită, cu mâinile pe genunchi, şi blocul închis în faţa ei; şi atunci se întorcea spre Duma şi-l întreba, dezamăgit: — Vasăzică nu vă
mai interesează ce spun? Nu mai înregistraţi comentariile mele?...
Duma clătina încet din cap, imitându-l, fără să vrea, pe domnul Protopopescu.
— Ne leagă o veche prietenie şi vreau să te scap, spunea el după o pauză. De o jumătate de ceas vorbeşti prostii.
A zecea parte din ce-ai spus până acum ar fi de ajuns ca să te condamne pe viaţă...
— Dar lasă-mi timp să mă contrazic, îl întrerupea Biriş, redevenind dintr-o dată nervos. Ţi-am spus că sunt laş, că n-am curajul de a-mi apăra până la urmă punctul meu de vedere. Eu sunt profesor de filosofie. Pot schimba punctele de vedere, le pot schimba de la o clipă la alta...
— Poate mâine ai să fii inspirat, spunea Duma apăsând pe buton ca să cheme agentul. încearcă şi aminteşte-ţi de Pantelimon. Şi mai aminteşte-ţi un lucru: că nici răbdarea noastră nu e fără sfârşit...
într-o noapte se trezi cu Bursuc lângă el. Era îmbrăcat civil şi se aşezase pe un scaun la capătul patului.
— Ce mi-aţi făcut? izbucni Bursuc. în ce m-aţi băgat?
Biriş se frecă la ochi, apoi îşi roti privirile în jurul camerei. Erau singuri.
— Unde e dactilografa, întrebă el. Vreau să fac declaraţii importante...
— Am venit să te scap, îl întrerupse Bursuc aprinzându-şi o ţigară. Suntem numai noi doi. Nu uita că sunt călugăr şi am puterea Sfântului Duh asupra mea. Am venit să te întăresc sufleteşte...
îi întinse pachetul cu ţigări. Biriş îşi alese una, începu s-o răsucească între degete, apoi o apropie de nări şi o mirosi.
