— Să nu mă bateţi! se rugă el încercând să nu înghită sângele care i se adunase pe buze. Să nu mă bateţi, că
spun tot!...
Neaşteptat de politicos, agentul îi deschise uşa şi se dădu în lături, lăsându-l să treacă. Duma se ridică de la birou şi se îndreptă spre el, zâmbindu-i cordial, cu mâna întinsă.
— Sper că ai călătorit destul de bine, îi spuse. Ia loc, te rog. Şeful meu, domnul Protopopescu, vrea să te cunoască...
Un bărbat înalt, masiv, cu părul cărunt, se apropie de Biriş şi-i strânse mâna cu căldură.
— îmi pare foarte bine, îi spuse. Duma mi-a vorbit în termeni elogioşi de dumneata. Mă bucur să te cunosc... Ia loc, te rog.
Amândoi îl întovărăşiră până în faţa fotoliului, invitându-l insistent să se aşeze. Domnul Protopopescu scoase repede tabachera de argint şi i-o întinse.
— O ţigară? îl întrebă zâmbindu-i cu o excesivă simpatie.
— Bucuros, răspunse Biriş.
Duma aprinsese deja chibritul şi se apropiase de el, aşteptând. Dar Biriş nu izbutise să scoată ţigara din tabacheră; degetele îi tremurau atât de tare încât, după câteva clipe, îi fu ruşine şi le retrase, încercând să le ascundă. Duma îşi stinse chibritul. Domnul Protopopescu alese o ţigară din tabacheră şi i-o întinse cu acelaşi zâmbet cordial. Biriş o apucă repede, cu o mână care continua să tremure parcă smucită din umăr, şi o duse avid la gură. în aceeaşi clipă Duma aprinsese un nou chibrit şi se plecă spre el.
— Mulţumesc, făcu Biriş după ce trase primul fum. Nu ştiu ce am de-mi tremură degetele... Emoţia, adăugă el încercând să zâmbească.
— Oboseala drumului, spuse domnul Protopopescu, aşezându-se în fotoliul de alături.
— Mi-a părut rău că n-am putut călători împreună, spuse Duma întorcându-se la birou. A trebuit să mă opresc la Braşov. Dar sper că ai avut
MIRCEA ELIADE
486
tot ce-ţi trebuie. Ţi-am rezervat un compartiment de clasa I. Şi sper că vi s-au servit toate mesele de la vagon restaurant. în ceea ce priveşte Iordan, nu mă îndoiesc că v-aţi înţeles foarte bine.
— Are toate calităţile, spuse Biriş zâmbind. Dar are un mare cusur: nu e fumător...
Duma se încruntă, ca şi cum i s-ar fi comunicat o veste extrem de neplăcută.
— De la Arad, n-am mai fumat o singură ţigară, continuă Biriş. Mi-a fost imposibil să-l corup...
— Ar trebui să-i atragi atenţia, se adresă domnul Protopopescu lui Duma. Să aibă întotdeauna ţigări la el... în orice caz, te rog să primeşti toate scuzele noastre, adăugă întorcându-se către Biriş. Deocamdată, fă-mi plăcerea şi acceptă ţigările mele...
— Mulţumesc, sunteţi foarte gentil, spuse Biriş.
Duma deschise un dosar şi începuse să-l răsfoiască, distrat.
— Ia spune, începu el deodată, fără să-şi ridice ochii din hârtii. Ce căutai la Paris?
— Duceam un mesaj, răspunse Biriş zâmbind. Un mesaj din labirint... Duma ridică ochii şi-l privi, distant, aproape fără expresie.
— Asta e o formulă de-a noastră, continuă Biriş, o formulă cifrată inventată de noi, de Ştefan şi de mine. E un fel de-a vorbi când ne referim la situaţii-limită din care, aparent, nu mai există ieşire...
— Fii mai explicit, îl întrerupse Duma. Te-am întrebat ce căutai la Paris...
— Ştii, pe mine mă interesează foarte mult existenţialismul. După cum aţi auzit, la Paris e acum la modă
existenţialismul: Jean-Paul Sartre şi ceilalţi. Voiam să-i întâlnesc, să stau de vorbă cu ei, să le explic cam ce înseamnă, în partea asta a Europei, să fii „en situation", şi să ţi se spună „le probleme du choix". Voiam să le prezint o serie de „situaţii existenţiale"... Pe mine mă pasionează filosofia, adăugă încercând să râdă. Până mai acum un an am fost profesor de filosofic Dar acum sunt un filosof privat, cum spunea Kierkegaard. De aceea mă
atrage atât de mult existenţialismul...
— Când te-ai întâlnit ultima oară cu Viziru? îl întrebă domnul Protopopescu. Biriş întoarse speriat capul; aproape că nu-i recunoscuse glasul. Era o voce
străină, aspră, ameninţătoare.
— Câteva zile înainte de plecarea lui la Praga, spuse reîncepând să tremure. Nu-mi aduc aminte data precisă; pe la 10-l2 august...
— Ce ţi-a spus? întrebă Duma.
Biriş îl privi o singură clipă, apoi trase adânc din ţigară şi înghiţi tot fumul, sperând să-l apuce accesul de tuse.
Dar, ca niciodată, îşi simţea coşul pieptului şi gâtlejul perfect uscate, lemnoase, parcă ar fi fost nişte organe străine pe care
487
NOAPTEA DE SÂNZIENE
le-ar fi încercat şi care nu prea i se potriveau, dar pe care le putea totuşi suporta fără să-l irite, fără să-l facă să
tuşească.
— Nu-ţi fie frică, adăugă Duma plecându-şi din nou ochii în dosar. Nu-ţi facem nimic. Mă leagă o veche
