— Gutenberg! răspunde Lorenzo cu rapiditatea unui concurent la „Cine ştie câştigă”.
— Exact! Dar cine a fost primul care a inventat o presă
tipografică dotată cu un alimentator automatic de hârtie, ca acela al imprimantelor zilelor noastre? Leonardo da Vinci!
— Mie Leonardo ăsta nu îmi e prea simpatic, e sentinţa Evei, prea face multe lucruri.
Mergem să mâncăm la un mic han, ce se numeşte chiar La Leonardo. Meniu piscicol ce include şi plevuşcă friptă, paradiziacă şi asasină în acelaşi timp. Aş vrea ca această
călătorie să dureze la nesfârşit. Încetul cu încetul, s-a transformat cu adevărat într-o vacanţă. Dar, cum se ştie, toate vacanţele au prostul obicei de a se termina repede.
327
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
— 3
E seară. Malul lacului Garda este iluminat de o suită de torţe dispuse în mod egal. E forfotă mare pe pajiştea campingului ce coboară până în apă. Zeci de persoane, tineri, familii cu copii iau loc, scoţând din genţi nişte mici obiecte albe. În fiecare an, la început de iulie, e sărbătoarea sfântului patron al locului, care culminează cu o ceremonie specială. Şi cei din campingul nostru s-au mobilizat să
participe.
Eva şi Lorenzo sunt lângă mine şi privesc curioşi tot ce se întâmplă. Paola e câţiva paşi mai încolo şi ne face poze. Şi-a reluat vechea pasiune pentru fotografii cu ocazia acestei călătorii.
— Ce sunt astea? începe Eva.
— Lampioane chinezeşti. Când e aprins focul, lampionul zboară în sus şi dispare în cer.
— Ca un montgolfier!
Lorenzo a şi priceput din zbor.
— Exact, e acelaşi principiu, căldura îl împinge să zboare.
— Vreau şi eu unu, zice băiatul meu, imitat imediat de surioara lui.
Deschid rucsăcelul şi scot patru lampioane.
— De aceea suntem noi aici.
Le împart tuturor. Se apropie şi Paola şi îşi ia şi ea lampionul ei. Scot din buzunar un chibrit.
Între timp, sărbătoarea se desfăşoară şi cineva îi invită pe toţi cei prezenţi să se pregătească pentru „lansare”.
Începe o muzică foarte evocatoare, mi se pare că ar fi Enya sau ceva similar.
Eva are o curiozitate legitimă:
— Dar la ce folosesc, tati?
— La împlinirea dorinţelor… de îndată ce lampioanele îşi încep călătoria spre cer, fiecare trebuie să-şi pună cea mai adâncă dorinţă… trebuie să ceară acele lucruri la care ţine cel mai mult, iar lampioanele îi vor duce la stele mesajul.
328
- FAUSTO BRIZZI -
Mă întorc către Paola.
— Eşti gata, iubita mea?
O văd pe Paola emoţionată.
— Sunt gata.
Melodia creste în intensitate. Cel de la microfon dă startul.
Aprind lampioanele pe rând.
Îşi ia zborul cel al lui Lorenzo…
— Pune-ţi dorinţa, te rog!
Apoi cel al Evei…
— Dar să nu spui tare, că nu se mai împlineşte!
Cel al Paolei…
— Bravo, mama!
