— Cu toţii în atac!
Chiar el este cel care duce mingea înainte. Coechipierii îl urmează cu ultimele lor forţe. Este asaltul final, întoarcem balonul şi încercăm o aruncare bună. Responsabilitatea e toată pe umerii lui Martino. Trage de la cinci metri o minge ca un glonţ la suprafaţa apei. De neoprit. De către portar.
Dar nu şi de către stâlpul porţii. Suporterii noştri strigă un
„Nuuu!” de dezamăgire, ceilalţi aplaudă şi se îmbrăţişează de parcă ar fi câştigat mondialul.
Arbitrul fluieră sfârşitul.
Am luptat şi am pierdut. E bine. Sunt mândru de ei.
Băieţii mei au încercat tot ce se poate până la ultima secundă, fără să predea armele.
Publicul se ridică. Cu toţii se îndreaptă spre ieşire, inclusiv Paola, care îi îmbrăţişează pe copii. Înainte de a ieşi pe uşă, se opreşte şi se întoarce.
Abia acum observă un copil de opt ani care se uită la ea, aşezat în tribuna cea mai îndepărtată.
355
- O SUTĂ DE ZILE DE FERICIRE -
Privirile noastre se întâlnesc pentru o clipă îndelungată.
M-a recunoscut, ştiu. Îi surâd.
„Ciao, iubita mea. Şi mulţumesc.”
Ea îmi zâmbeşte la rândul ei, tulburată. Apoi îmi aruncă o ultimă privire şi îl ajunge din urmă pe Umberto care o strigă.
Îl văd luând-o de mână şi conducând-o afară din clădire.
Eu rămân acolo, privind umbra Paolei care iese cu doi paşi în urma ei.
Când nu mai e nimeni în piscină şi luminile se sting cu un mic zbârnâit, una după alta, scot totul de pe mine şi mă
cufund în apă.
Sunt încă un campion la stilul delfin.
Şi înot, înot, înot, înot.
În sfârşit uşor.
356
- FAUSTO BRIZZI -
Mulţumiri
Mulţumesc bunicului Michele şi bunicii Concetta că mă
însoţesc întotdeauna, chiar dacă nu mai sunt.
Mamei şi tatălui meu, pentru că, atunci când în compunerile de la şcoală scriam „Vreau să mă fac scriitor”, nu m-au dat spre adopţie.
Surorii mele, Sonia, infinit izvor de inspiraţie comică.
Lui Marco Martani, veşnicul meu camarad într-ale scrisului.
Agentei mele, Kylee Doust, care este deja pentru mine un life coach de neînlocuit.
Annei Chiatto care a citit prima ideea romanului şi m-a obligat să-l scriu. Dacă nu v-a plăcut, luaţi-vă la harţă cu ea.
Lui Paolo Repetti şi echipei de la Einaudi, care au crezut din capul locului în această poveste.
Lui Severino Cesari, care m-a încurajat când cartea era abia în faşă.
Lui Francesco Colombo şi Laurei Ceccacci, pentru sfaturile lor foarte preţioase.
Lui Flavio Insinna, care e Lucio aşa cum mi-l imaginam eu. Dacă vi l-aţi imaginat ca un Brad Pitt, luaţi lectura de la cap şi gândiţi-vă la Flavio.
Lui Neri Parenti, care m-a învăţat arta de a-i face pe alţii să surâdă.
Lui Giorgio Faletti, omul cel mai talentat pe care îl cunosc.
Chiarei Della Longa, pentru ideea cu Micul prinţ.
Elenei Bucaccio, care mi-a povestit că face pe pisica atunci când vrea să încheie o ceartă.
