— E bolnav?
— A fost rănit în timpul tulburărilor.
Femeia clipi din ochi.
— Asta-i groaznic.
— Când delincvenții pun stăpânire pe oraș, se întâmplă lucruri groaznice.
— Unde erau ceilalți polițiști?
— Își apărau propria piele. Din nefericire erau mai mulți derbedei decât polițiști.
Ea își ținea încă palma la gură.
— Se poate să-l vizitez?
Berg dădu afirmativ din cap.
— Se poate.
Fata continua să se uite la el.
VP - 295
— Când va putea primi vizite, o să-i spun că v-am întâlnit și că ați fost foarte amabilă cu registrele privitoare la familia Schick.
Arătă cu degetul hârtiile de pe masă.
— Acelea sunt dosarele, da?
Fata dădu din cap, cu ochii umezi.
— Nu este de ajuns că-i pierdem pe bărbații noștri pe pământ străin?
Acum ne luptăm unii cu alții? E o nebunie.
— Ați pus punctul pe i.
Berg scoase un creion și un carnet.
— Încă o dată, mulțumesc pentru ajutor.
— Mai doriți și altceva?
— O scrumieră, dacă se poate.
— Aici nu se fumează.
Berg puse înapoi cutia cu țigări.
— Nicio problemă.
Fără un cuvânt, ea se răsuci și plecă încet, oferindu-i o viziune amplă a șoldurilor și a coapselor ei unduitoare. O clipă se gândi s-o strige și să ceară
un ceai, un pretext s-o rețină pe aproape. Însă impulsul trecu odată cu clipa, evaporându-se precum atâtea alte ocazii pierdute.
*
Trei ore de lectură au produs mai mult dezamăgire decât revelații, dar dosarele i-au furnizat informații referitoare la cei zece ani pe care Dirk Schick îi petrecuse în München. Se părea că venise în oraș la începutul deceniului nouă. Un an mai târziu a întâlnit-o și s-a căsătorit cu o americancă pe nume Della Weiss. După opt luni au fost binecuvântați cu un fiu pe care l-au botezat Rupert.
Familia a fost rechemată în Rusia în 1905, la o lună după Duminica Sângeroasă, confruntarea nefastă dintre armata țarului și demonstranții din Sankt Petersburg. Duminica Sângeroasă a fost mereu prezentată de către politicieni drept rațiunea pentru care poliția n-ar trebui să folosească
armele de foc decât dacă e absolut necesar. La nebunia provocată de Hitler în urmă cu două zile se pare că nu fusese „absolut necesar”. Dacă Ulrich ar fi folosit o armă, ar fi fost judecat și decăzut din drepturi și responsabilități.
Din câte a aflat Berg, familia Schick nu se mai reîntorsese niciodată în München. Din toate indiciile, rezulta că Rupert crescuse în Rusia Sovietică, fiind cetățean sovietic. Cum era clar că băiatul vorbea rusa, se putea presupune că a avut ocazia să învețe și germana în timpul șederii în München. Deoarece numele Schick indica descendență germană, s-ar fi putut ca tatăl și fiul să comunice în germană, o speranță a tatălui de păstrare a VP - 296
limbii materne. În mod similar, ar fi fost normal ca americanca Della Weiss să-l fi învățat pe fiu ceva engleză.
Cine era Rupert Schick și unde se afla el acum?
Nimic din registre nu dezvăluia aceste informații cruciale, dar Berg a găsit totuși ceva. Registrele conțineau trei adrese. Două păreau a fi adrese de afaceri, dar una era numărul unui apartament de lângă Schwabinger Bach –
un canal cu apă provenită din Isar, care traversa Englischer Garten și curgea de-a lungul laturii de vest a parcului. Această adresă privată se găsea în capătul de nord al parcului, dincolo de Kleinhesseloher See.
Poate că Rupert Schick se întorsese acasă și ucidea femei în parc că să
rezolve astfel vreo treabă rămasă neterminată. Poate că cineva își mai amintea de Dirk și Della Schick după mai bine de un sfert de veac.
