— Exact.
— Atunci de ce ați mai ucis-o pe Edith Mayrhofer și pe fetița ei nevinovată?
Ochii lui Roddewig se îngustară.
— Lustmord este foarte puternică, Berg. Nu-ți dai seama până nu guști tu însuți.
— Eu cred că e respingător, domnule.
— Slavă Domnului, majoritatea ființelor umane simt la fel. Altfel toate femeile din lume ar sfârși omorâte.
— Dar de ce copilul?
— Pentru că a fost acolo.
Roddewig îl fixă pe Berg cu ochi de mormânt.
— Nu, Edith nu a fost prima mea Lustmord.
Țeava Mauser-ului era îndreptată acum sub bărbia Brittei.
— Și nu va fi nici ultima.
Își puse mâna pe fața ei.
— Dar aceasta nu va mai fi pusă pe seama lui Rolf Schoennacht.
Începu să saliveze excitat.
— Am planificat totul cu exactitate, Berg.
Berg auzi din nou ușa scârțâind.
— În ce fel, domnule?
VP - 341
— Chiar vrei să știi?
— Sunt un tip curios.
— Asta-i adevărat.
Ochii i se îngustară din nou.
— Müller mi-a spus cât de obsedat erai de crime. Cu amanta moartă, nu aveai unde merge să fii alinat. Depindeai de nevastă. Când a început să te respingă… ei bine, a fost mult prea mult.
Berg dădu din cap.
— Ah… înțeleg.
— Nu, nu înțelegi totul. Așa că am să-ți spun eu. Mai întâi ți-ai făcut treburile cu ea…
Roddewig începu să mângâie fața Brittei. Ea era atât de liniștită, atât de curajoasă.
Berg îndrăzni s-o privească în ochi.
Îmi pare rău, iubito, îmi pare nespus de rău.
Lacrimile curgeau șiroaie pe obrajii ei.
Roddewig continuă.
— Poliția va găsi dovezi că ai forțat-o.
Alt scârțâit.
— Ai forțat-o de față cu copiii tăi. Ei te implorau să te oprești.
Acum era liniște.
— Apoi… sub apăsarea a tot ce i-ai făcut soției… n-ai mai putut… nu ți-ai mai putut privi copiii în ochi. Pur și simplu ai clacat.
Ușa se deschise cu o pală de vânt.
Într-o clipită Berg sări și-și împinse familia la pământ, apărându-i cu trupul lui în timp ce gloanțele vâjâiau deasupra capetelor lor într-un schimb de focuri. Instinctul din vremea războiului își spusese cuvântul.
Își amintise să se aplece.
