VP - 343
— Nu va da bine în fața politicienilor că Brummer a numit un ucigaș în serie în funcția de Kommandant.
— E de presupus că veți fi următorul pe listă.
— E de presupus… doar că vor exista cei care îmi vor pune la îndoială
înțelepciunea pentru că am ucis un superior.
— Dar era un ucigaș în serie!
— Da, da, desigur. Totuși vor exista cei care să creadă că am făcut-o în scopuri personale.
Berg îi întâlni privirea și văzu în ochii lui Volker că avea zilele numărate.
Volker clătină din cap.
— E foarte complicat… să explic totul. Și chiar dacă tu m-ai sprijini, ar fi cu totul incomod. Tu vei ști întotdeauna adevărul, așa cum știi adevărul despre Margot. Din nefericire pentru tine, pur și simplu știi prea multe.
Berg auzi țăcănitul piedicii trase și simți țeava Mauserului pe fruntea sa.
— Ți-am salvat familia, Axel. Te-am salvat de la a rămâne în istorie ca un ucigaș în serie, un alt monstru german afectat de Lustmord. Ți-am salvat soția, ți-am salvat fetița și ți-am salvat unicul fiul. Ce păcat că nu te pot salva și pe tine.
Berg nu răspunse.
— Un glonte în cap din arma lui Roddewig. Toată munca ta de investigație n-a fost în van. Vei muri ca un erou.
Berg era surprins de cât de liniștit îi bătea inima, de faptul că accepta inevitabilul. Chiar dacă ar scăpa de Volker, ar avea zilele numărate. Cu doi superiori morți în sufrageria sa și fără nicio susținere din partea departamentului, ar fi la cheremul lui Müller, care ar inventa o poveste împotriva lui. Ar fi arestat, ar fi acuzat și judecat, ar fi condamnat. Ar muri în închisoare sau în fața unui pluton de execuție. Familia lui ar fi ostracizată și alungată.
În momentul de față el era mai mult mort decât viu. Era timpul să-și scrie testamentul, numindu-l pe Volker executorul său.
— Dar familia mea?
— O să am grijă de ea.
— Cum vor avea încredere în dumneavoastră după ce mă veți ucide?
— Le voi spune că nu eu te-am omorât… că ai făcut-o singur.
Berg zâmbi.
— Sinucidere?
— Din cauza vinei și a rușinii pe care o purtai în tine cu privire la Margot.
Nu-ți mai puteai privi în ochi nevasta și copiii. Ai săvârșit acest ultim act de curaj ca să-ți scutești familia de umilință.
— Britta nu va crede.
VP - 344
— Glonțul va fi tras de foarte aproape, Axel. Desigur nu mă vei lăsa să te ucid fără luptă. În plus, Brittei n-o să-i pese. Te urăște.
— Vă urăște și pe dumneavoastră.
— Dar nu la fel cum te urăște pe tine în acest moment. Ești vinovat că ai pus viața ei și a copiilor în pericol. Îi voi spune că tu, Axel, ai inventat o poveste ca să ascunzi rușinea și sinuciderea. Că, de dragul familiei, ai reușit să pui mâna cu curaj pe arma lui Roddewig, dar a fost prea târziu. Cu toate că l-ai împușcat în piept și în frunte, el te-a rănit mortal la cap.
— Înțeleg.
— Eu am ajuns când trăgeai să mori.
— Da, cred că va fi de acord cu asta.
Berg își frecă mâinile una de alta.
— Promiteți-mi că-i scoateți din țară.
Volker înălță din sprâncene.
— Roddewig a fost bun prieten cu Hitler, spuse Berg. Austriacul și-a pierdut un om prețios din poliție. Când va ajunge la putere, nu va fi amabil cu familia mea.
— Hitler n-are putere.
Fu rândul lui Berg să zâmbească.
— Înainte, și eu am fost optimist, clătină din cap. M-au bătut huliganii…
mi-am păstrat speranțele. Dar nu și după ultimul miting, Kommissar, nu după ce am văzut de ce sunt capabili oamenii săi. Nu după ce am văzut o sută de mii de germani care-l susțineau ovaționând. Desigur ați văzut și dumneavoastră. Austriacul e neîndurător, plin de cruzime. E doar o chestiune de timp, Kommissar… sau să spun mai degrabă Direktor.
