— De acord. Poliția are un martor-cheie, spuse Marman, care se opri ca să
analizeze reacția celorlalți.
— Cineva care a văzut ce s-a-ntâmplat? întrebă Justin.
— Ce parte din martor-cheie n-ai înțeles? spuse ironic Irving.
Dacă cineva s-ar plimba noaptea prin parc, se gândea Justin, ar fi putut să
vadă ce s-a întâmplat și să declare asta la poliție.
— Da, cineva care a văzut ce s-a-ntâmplat, confirmă Marman. Știu chiar și numele lui. Un oarecare Wendell.
— Și mai ce? zise Irving, fără să pară impresionat.
VP - 239
— Fiona spune că tatăl ei vorbea de Wendell ca și cum ar fi cheia misterului, că le-ar fi dat informații importante, revelatoare, și că nu doar că
a fost prezent la locul faptei, ci îi și poate conduce la asasin. Segarra i-a promis decanului că acest caz se va rezolva în mai puțin de o săptămână.
— I-auzi… și cine e Wendell ăsta? Un student?
— Am un prieten care lucrează la biroul studenților și verifică tocmai acest detaliu. Deocamdată se pare că nimeni nu cunoaște pe cineva cu acest nume.
— Și dacă nu e un student, atunci poate fi cineva de la administrație, un portar, un paznic sau ceva de genul ăsta.
Ted spuse calm:
— Trebuie să aflăm cine e acest Wendell. Poți să afli?
— Dacă e student, e posibil. Deși nu cred să fie. Am fi aflat până acum.
— Și eu cred la fel, spuse Justin.
Ted se întoarse în camera 503. Trebuia să se gândească.
18.
1994
Asasinarea lui Thomas Tyler a rămas un caz nerezolvat. Dosarul a sfârșit în arhiva poliției statale alături de puținele dovezi obținute, și acolo au rămas toate vreme de câțiva ani. Nimeni din Bloc n-a descoperit vreodată
cine era Wendell sau ce tip de informație-cheie oferise acesta, în dorința de a aduce puțină lumină în acest caz.
Asasinul lui Tyler a continuat să ucidă. Și nu o dată, ci de mai multe ori.
19.
În prezent
Laura stătea jos, cu spatele sprijinit de fațada mucegăită. Deasupra zidului, copacii se unduiau cadențat, norii se adunaseră, iar ușoara adiere se transformase într-un vânt puternic. Frunzele uscate se roteau în fața ei împrăștiind țărâna. Vocea lui Marcus, din telefon, era singurul lucru care o ținea conectată.
— Laura, mă auzi?
VP - 240
— Da. N-am semnal. Tremur, Marcus.
— Stai liniștită. Dacă McKay are cătușe și nu-și amintește nimic… n-ai de ce să te îngrijorezi. Dar dacă nu-și amintește, cum de v-a condus în locul acela?
— Nu știu. Oricum ar fi, aici e ceva putred; zici că în dosar exista un martor-cheie pe nume Wendell?!
— Exact, dar nu era real. Poliția a inventat asta și a făcut să circule zvonul cum că ar fi avut un martor-cheie. Avea sens în cazul în care asasinul ar fi fost un student speriat fricos care ar fi putut comite vreo greșeală. De îndată
ce am văzut numele în dosar, am înțeles tot…
— Mie nu mi se pare clar.
— Laura, ascultă-mă, te rog. McKay l-a ucis pe acel profesor pentru că era amantul iubitei lui. Wendell era singurul care l-ar fi putut da de gol și de-asta voia să-l omoare, la fel ca în cicluri. Înțelegi?
— Încerc să mă gândesc.
— Laura, eu și Bob venim într-acolo. Trebuie să-mi trimiți coordonatele exacte. Bob a luat legătura cu FBI-ul și a trimis deja o patrulă. Înțeleg că nu poți gândi cu claritate având în vedere locul în care te afli, dar ai încredere în mine. Gândește-te la ce ți-am spus mai devreme. McKay și Blaine sunt frați.
Blaine avea un alibi perfect când iubita lui a fost asasinată… dar McKay?
Poate că el a omorât-o. Nu știm ce fel de relație exista între cei doi frați.
