FEDERICO AXAT

ULTIMA SCĂPARE

Original: Original: La última salida

[Kill the Next One] (2008)

Traducere din engleză de:

ANA-MARIA TAMAȘ

virtual-project.eu

2017

VP - 2

Degetul pe trăgaci

Pistolul devine greu

Puteam să-i simt inima zvâcnind

Zvâcnind, iubirea mea

U2, Exit

VP - 3

PARTEA ÎNTÂI

1.

Ted McKay era cât pe ce să-și tragă un glonț în tâmplă, când soneria începu să zbârnâie insistent.

Așteptă. Nu putea să apese pe trăgaci când cineva era la ușă.

Pleacă, oricine-ai fi!

Din nou soneria, apoi un bărbat vociferă:

— Deschideți ușa, știu că mă auziți!

Vocea răsună până în birou incredibil de clară, încât preț de o clipă Ted chiar nu crezu că era reală.

Privi în jur, ca și cum ar fi căutat în liniștea pustie a biroului său dovada faptului că strigătul acela fusese real. Acolo se aflau cărțile lui de finanțe, reproducerea după Monet, masa de scris… și, în sfârșit, scrisoarea în care îi explica totul lui Holly.

— Deschideți, vă rog!

Ted continua să țină pistolul Browning la câțiva centimetri de cap; era tot mai greu. Planul lui nu avea să funcționeze dacă bărbatul acela auzea împușcătura și suna la poliție. Holly și fetele erau la Disney World, iar el nu avea să îngăduie ca o astfel de veste să fie primită când erau departe de casă.

Sub nicio formă.

Soneriei i se adăugă o serie de bufnituri.

— Haideți! Nu plec până nu-mi deschideți!

Pistolul începu să-i tremure. Ted sprijini arma de coapsa dreaptă. Își trecu degetele de la mâna stângă prin păr și îl blestemă din nou pe necunoscutul acela. Oare să fi fost un vânzător ambulant? În cartierul său de oameni bogați nu erau bine văzuți, și cu atât mai puțin dacă se mai și prezentau în felul acela nerușinat.

Câteva secunde nu s-au mai auzit nici strigăte și nici lovituri, iar Ted dădu să-și îndrepte din nou arma spre tâmplă, foarte încet.

Chiar se gândea că poate bărbatul o fi obosit și plecase, când o serie de lovituri și țipete demonstrară exact contrariul. Dar Ted nu avea de gând să

deschidă, sub nicio formă…, urma să aștepte. Neobrăzatul acela se va împăca la un moment dat cu ideea, nu-i așa?

VP - 4

În clipa aceea, ceva de pe birou îi captă atenția: o hârtie pe jumătate îndoită, la fel ca aceea pe care o lăsase în mijlocul mesei pentru Holly, doar că pe aceasta nu apărea scris numele soției sale. Oare să fi fost atât de prost încât să uite să arunce la gunoi una dintre ciornele biletului? În timp ce la ușă strigătele continuau, se consolă gândindu-se că totuși ceva bun avea să

urmeze după ce fusese întrerupt într-un mod atât de neașteptat. Desfăcu hârtia și citi biletul.

Ceea ce văzu îl lăsă stană de piatră. Era chiar scrisul său. Totuși, nu-și amintea niciuna din cele două propoziții.

DESCHIDE UȘA

E ULTIMA TA SCĂPARE

Să fi scris, oare, cuvintele acelea în vreun context de care nu-și mai amintea? Poate când se juca ori cu Cindy, ori cu Nadine? Nu putea pricepe de unde apăruse biletul acela… nu în situația aia ieșită din comun, cu un nebun în prag, gata să spargă ușa. Dar, firește, trebuia să existe o explicație.

Amăgește-te cât dorești!

În mâna lui dreaptă pistolul Browning cântărea o tonă.

— Deschide odată, Ted!

Tresări, alert. Îl strigase pe nume? Ted nu avea o relație strânsă cu vecinii, dar cel puțin credea că le putea recunoaște vocile, iar cea a bărbatului acela nu semăna deloc cu a niciunuia. Se ridică în picioare și lăsă pistolul pe birou.

Știa că nu putea decât să se ducă să vadă despre cine era vorba. Dacă stătea o clipă să se gândească, nu era chiar un capăt de țară. Oricine ar fi fost tipul acela neobrăzat, avea să scape de el imediat, și apoi urma să revină în birou ca să-și pună, în fine, capăt zilelor; de câteva săptămâni bune, tot își făcea planuri, și nu avea să dea înapoi chiar în ultimul moment din cauza unui vânzător ambulant prost-crescut.

Pe colțul mesei de scris se găsea un borcănaș cu pixuri, cleme, radiere pe jumătate folosite și tot felul de fleacuri. Ted îl întoarse cu o mișcare rapidă și văzu cheia pe care o pusese în borcănaș cu mai puțin de două minute înainte. O prinse cu degetele și se uită la ea cu neîncrederea celui care regăsește ceva ce nu credea să mai vadă vreodată. Se presupunea că în momentul acela ar fi trebuit să zacă întins în fotoliul său cu spătar reglabil, pe mână cu resturi de pulbere și levitând spre lumină.

În momentul în care te-ai decis să-ți iei viața – nu contează dacă ai sau nu îndoieli cu privire la asta –, ultimele minute pun la încercare voința oricui; Ted tocmai învățase lecția asta, și nu suporta să treacă iar prin așa ceva.