— Asociatul dumneavoastră nu are nimic de-a face cu asta, Ted. Vă

deranjează dacă vă spun Ted?

Ted ridică din umeri.

— Nu văd fotografii cu fiicele dumneavoastră, Nadine și Cindy, spuse Lynch uitându-se fix în servietă.

Părea să caute ceva.

Chiar așa, nu existau fotografii cu familia. Ted le strânsese din salon. Un sfat: dacă vrei să te sinucizi, ascunde fotografiile cu ai tăi. E mai ușor să-ți faci planuri fără să fii iscodit permanent de cei pe care îi iubești.

— Să nu mai pomenești de fetele mele!

Lynch lăsă să i se vadă din nou zâmbetul magnific. Ridică mâinile.

— Încercam doar să vă câștig încrederea, să stăm puțin de vorbă. Am văzut deja poze cu amândouă și știu că în momentul acesta se află împreună

cu mama lor în Florida. Au fost să-i viziteze pe bunici. Nu-i așa?

Comentariul ăsta părea luat dintr-un film cu mafioți. Știm unde se află

familia ta, nu face pe deșteptul! Și totuși, în atitudinea lui Lynch exista o candoare, ca și cum chiar ar fi căutat să fie amabil.

— Ți-am permis să intri în casa mea. Cred că deja asta înseamnă o anumită dovadă de încredere.

— Mă bucur să aud asta.

— Spune-mi, ce altceva mai știi despre familia mea?

VP - 8

Lynch își ținea mâinile sprijinite pe servietă. Cu o mână schiță un gest de lehamite.

— Ah, mă tem că nu foarte multe. Nu ne place să ne băgăm nasul mai mult decât este necesar. Știu că se întorc din călătorie vineri, ceea ce ne lasă un răgaz de trei zile ca să ne putem ocupa de treburile noastre. Timp mai mult decât suficient.

— Treburile noastre?

— Bineînțeles!

Lynch scoase din servietă două dosare subțiri și le puse deoparte. Lăsă la o parte servieta.

— Ted, v-ați gândit vreodată să omorâți pe cineva?

Doamne, ce-i mai plăcea tipului să meargă direct la subiect!

— Ești polițist? Dacă-i așa, ar fi trebuit să te legitimezi.

Ted se ridică în picioare. Dosarele acelea probabil că erau pline de fotografii scabroase. L-or fi urmărit suspectându-l de vreun asasinat, iar sinuciderea o fi fost piesa decisivă ca să-l facă să-și asume vinovăția. De aceea insistase Lynch să intre în casă. Oare să fie agent FBI?

— Nu sunt polițist, Ted. Luați loc, vă rog.

— Vreau să ieși afară, acum.

Ted îi arătă ușa, de parcă Lynch n-ar fi știut drumul spre ieșire.

— Chiar vreți să plec fără să vă povestesc cum am aflat despre sinucidere?

Tipul acela era priceput la vorbe, căci exact asta voia Ted să știe.

— Ai cinci minute ca să-mi explici.

Ted rămase în picioare.

— Mi se pare perfect, spuse Lynch. Vă explic chiar acum. Lucrez pentru un grup care este interesat ca aceia ca dumneavoastră să cunoască oameni precum cei pe care îi am aici. Puse mâna pe dosare: Dacă îmi permiteți, am să deschid unul dintre aceste dosare ca să putem arunca o privire. O să

înțelegeți foarte repede, sunteți un om inteligent.

Lynch deschise unul dintre dosare și îl puse în centrul mesei, cu fața spre Ted, care continua să stea în picioare cu mâinile în șold.

Prima pagină reprezenta o copie după o fișă a poliției. Pe margine se găseau fotografiile față și profil ale unui bărbat care avea în jur de douăzeci și cinci de ani. Avea tenul bronzat și părul pieptănat cu grijă și dat cu fixativ.

Privea sfidător spre aparatul de fotografiat, cu bărbia ușor ridicată și cu ochii săi deschiși la culoare holbați. Numele său era Edward Blaine.

— Blaine a avut condamnări mărunte în trecut; furtișaguri și încăierări, spuse Lynch în timp ce întorcea pagina. De data asta e acuzat că și-a omorât iubita.

VP - 9

Măcar într-o privință, Ted nu se înșelase: în dosarele acelea chiar că

existau poze scabroase. Cea pe care o avea sub priviri arăta o femeie omorâtă cu brutalitate, întinsă în spațiul strâmt dintre pat și dulap; avea cel puțin șapte lovituri de cuțit în spatele gol.

— Numele ei era Amanda Herdman. Ea și cu Blaine se întâlneau uneori; nu era o relație stabilă. El îi făcea rost de droguri ieftine și, din când în când, încerca să se implice mai serios, dar după părerea prietenilor comuni relația lor era o succesiune nesfârșită de certuri și împăcări. Când femeia a fost găsită moartă în apartamentul său, poliția s-a dus direct la Blaine. Tipul a recunoscut că se certase cu Herdman din pricina unei crize de gelozie, dar, firește, nu o înjunghiase el. Doriți să aflați sfârșitul poveștii? Nu au putut să

dovedească nimic. Au fost nevoiți să-i dea drumul.

La un moment dat, Ted se așeză. Nu putea să-și ia ochii de la fotografiile acelea. Lynch dădu pagina. Existau câteva planuri de detaliu: ochiul umflat al Amandei, tăieturi profunde pe sâni, vânătăi peste tot.

— Nevinovat? întrebă Ted perplex.

— Jigodia a avut grijă să nu o lovească cu pumnii, și bineînțeles că nu au găsit arma crimei. Amprentele lui erau prin toată casa, însă niciuna pe cadavru.

— Dar practic a mărturisit când a recunoscut că s-au certat.

— Apărarea a spus că declarația a fost făcută sub presiune, ceea ce era pe jumătate adevărat, și au putut s-o demonstreze. Expertiza medico-legală l-a dezvinovățit stabilind ora decesului. Procurorul a precizat că moartea a survenit între șapte și zece noaptea. În acest interval, mai mulți martori au declarat că l-au văzut pe Blaine într-o cârciumă sordidă, Black Sombrero.

Parcă avusese în mod special grijă să-l vadă cât mai mulți oameni cu putință; a avut mai mult de treizeci de martori de încredere, ba chiar și filmări ale camerelor de supraveghere din parcare.

Ted răsfoi paginile. Mai existau câteva fotografii ale cadavrului lui Herdman și copii ale documentelor cu pasaje subliniate.