DESCHIDE UȘA
E ULTIMA TA SCĂPARE
Să fi scris, oare, cuvintele acelea în vreun context de care nu-și mai amintea? Poate când se juca ori cu Cindy, ori cu Nadine? Nu putea pricepe de unde apăruse biletul acela… nu în situația aia ieșită din comun, cu un nebun în prag, gata să spargă ușa. Dar, firește, trebuia să existe o explicație.
Amăgește-te cât dorești!
În mâna lui dreaptă pistolul Browning cântărea o tonă.
— Deschide odată, Ted!
Tresări, alert. Îl strigase pe nume? Ted nu avea o relație strânsă cu vecinii, dar cel puțin credea că le putea recunoaște vocile, iar cea a bărbatului acela nu semăna deloc cu a niciunuia. Se ridică în picioare și lăsă pistolul pe birou.
Știa că nu putea decât să se ducă să vadă despre cine era vorba. Dacă stătea o clipă să se gândească, nu era chiar un capăt de țară. Oricine ar fi fost tipul acela neobrăzat, avea să scape de el imediat, și apoi urma să revină în birou ca să-și pună, în fine, capăt zilelor; de câteva săptămâni bune, tot își făcea planuri, și nu avea să dea înapoi chiar în ultimul moment din cauza unui vânzător ambulant prost-crescut.
Pe colțul mesei de scris se găsea un borcănaș cu pixuri, cleme, radiere pe jumătate folosite și tot felul de fleacuri. Ted îl întoarse cu o mișcare rapidă și văzu cheia pe care o pusese în borcănaș cu mai puțin de două minute înainte. O prinse cu degetele și se uită la ea cu neîncrederea celui care regăsește ceva ce nu credea să mai vadă vreodată. Se presupunea că în momentul acela ar fi trebuit să zacă întins în fotoliul său cu spătar reglabil, pe mână cu resturi de pulbere și levitând spre lumină.
În momentul în care te-ai decis să-ți iei viața – nu contează dacă ai sau nu îndoieli cu privire la asta –, ultimele minute pun la încercare voința oricui; Ted tocmai învățase lecția asta, și nu suporta să treacă iar prin așa ceva.
VP - 5
Se îndreptă enervat peste putință spre ușa biroului; băgă cheia în broască
și deschise. Se simți din nou cuprins de furie când văzu biletul lipit de partea cealaltă a ușii, puțin mai sus de nivelul capului său. Era un semnal de alarmă
pentru Holly. „Iubito, am lăsat o copie a cheii pe frigider. Nu intra cu fetele!
Te iubesc”. Părea un act de cruzime, dar Ted cântărise totul cu grijă. Nu voia ca vreuna dintre fiicele lui să-l găsească întins în spatele biroului cu o gaură
în cap. Pe de altă parte, să moară la el în birou era cât se poate de logic. Se gândise în mod serios și la alte variante, cum ar fi să se arunce în râu sau să
facă o călătorie cât mai departe și să se lase călcat de tren, dar știa că pentru ele lipsa de certitudine era cu mult mai rea. În special pentru Holly. Ea avea nevoie să vadă cu propriii ochi, să fie sigură. Avea nevoie de… impact. Era tânără și frumoasă, avea să-și refacă viața. Avea să răzbească.
Se auziră niște bufnituri.
— Vin acum! strigă Ted.
Loviturile încetară.
Deschide ușa! E ultima ta scăpare.
Putea să vadă silueta vizitatorului în spatele ferestruicii de lângă ușă.
Traversă salonul încet, aproape sfidător. Din nou observa totul așa cum o făcuse cu cheia de la birou, cu câteva clipe înainte. Văzu televizorul imens, masa pentru cincisprezece invitați, carafele de porțelan. În felul său, își luase rămas-bun de la fiecare obiect de pe lume. Și totuși se afla acolo din nou, bătrânul și dragul de Teddy, rătăcind prin propriul său salon asemenea unei fantome.
Se opri. Oare aceasta era versiunea lui de la capătul tunelului?
O clipă simți nevoia smintită de a se întoarce în camera sa de lucru ca să
verifice dacă în spatele biroului își vedea propriul corp cu mâinile și picioarele desfăcute. Întinse un braț și își trecu degetele peste speteaza canapelei. Simți atingerea rece a pielii; prea reală ca să fie fructul imaginației sale, se gândi. Dar cum putea fi sigur?
Deschise ușa și, văzându-l pe tânăr în prag, înțelese cum acesta supraviețuia ca agent de vânzări, în ciuda felului său de a se purta. Avea în jur de douăzeci și cinci de ani, purta niște pantaloni albi impecabili, cu o curea din piele de șarpe și un pulover în dungi orizontale de toate culorile.
Părea mai degrabă un jucător de golf decât un vânzător, chiar dacă în mâna dreaptă ținea o servietă jerpelită din piele care nu se potrivea cu hainele.
Purta plete blonde până la umeri, avea ochi albaștri și un zâmbet nerușinat care nu era cu nimic mai prejos decât cel al lui Joe Black. Ted și-o imagină pe Holly, sau pe oricare altă femeie din cartier, cumpărând de la domnul acela orice fleac pe care el ar fi vrut să-l vândă.
— Orice ați avea de oferit, nu mă interesează, spuse Ted.
VP - 6
Zâmbetul deveni și mai larg.
— Vai, din păcate n-am venit să vă vând nimic, spuse ca și cum ar fi fost lucrul cel mai stupid din lume.
Ted aruncă o privire peste umărul vizitatorului. Nicio mașină nu era oprită lângă trotuar, și nici pe Sullivan Boulevard. Nu era atât de cald în după-amiaza aceea, dar mersul pe jos prin soare atâta drum ar fi trebuit să
lase o urmă de oboseală pe chipul acelui tânăr de o frumusețe insolentă. În plus, de ce să fi parcat atât de departe?
— Nu vă speriați, spuse tânărul de parcă ar fi putut să-i citească
gândurile. Asociatul meu m-a lăsat aici la poartă, ca să nu trezesc bănuieli prin cartier.
Faptul că menționase un complice nu-l impresionă pe Ted. Să moară
atacat de hoți era mai convenabil decât să-și tragă un glonț în cap.
— Sunt ocupat. Trebuie să plecați.
