Lynch scoase din servietă două dosare subțiri și le puse deoparte. Lăsă la o parte servieta.
— Ted, v-ați gândit vreodată să omorâți pe cineva?
Doamne, ce-i mai plăcea tipului să meargă direct la subiect!
— Ești polițist? Dacă-i așa, ar fi trebuit să te legitimezi.
Ted se ridică în picioare. Dosarele acelea probabil că erau pline de fotografii scabroase. L-or fi urmărit suspectându-l de vreun asasinat, iar sinuciderea o fi fost piesa decisivă ca să-l facă să-și asume vinovăția. De aceea insistase Lynch să intre în casă. Oare să fie agent FBI?
— Nu sunt polițist, Ted. Luați loc, vă rog.
— Vreau să ieși afară, acum.
Ted îi arătă ușa, de parcă Lynch n-ar fi știut drumul spre ieșire.
— Chiar vreți să plec fără să vă povestesc cum am aflat despre sinucidere?
Tipul acela era priceput la vorbe, căci exact asta voia Ted să știe.
— Ai cinci minute ca să-mi explici.
Ted rămase în picioare.
— Mi se pare perfect, spuse Lynch. Vă explic chiar acum. Lucrez pentru un grup care este interesat ca aceia ca dumneavoastră să cunoască oameni precum cei pe care îi am aici. Puse mâna pe dosare: Dacă îmi permiteți, am să deschid unul dintre aceste dosare ca să putem arunca o privire. O să
înțelegeți foarte repede, sunteți un om inteligent.
Lynch deschise unul dintre dosare și îl puse în centrul mesei, cu fața spre Ted, care continua să stea în picioare cu mâinile în șold.
Prima pagină reprezenta o copie după o fișă a poliției. Pe margine se găseau fotografiile față și profil ale unui bărbat care avea în jur de douăzeci și cinci de ani. Avea tenul bronzat și părul pieptănat cu grijă și dat cu fixativ.
Privea sfidător spre aparatul de fotografiat, cu bărbia ușor ridicată și cu ochii săi deschiși la culoare holbați. Numele său era Edward Blaine.
— Blaine a avut condamnări mărunte în trecut; furtișaguri și încăierări, spuse Lynch în timp ce întorcea pagina. De data asta e acuzat că și-a omorât iubita.
VP - 9
Măcar într-o privință, Ted nu se înșelase: în dosarele acelea chiar că
existau poze scabroase. Cea pe care o avea sub priviri arăta o femeie omorâtă cu brutalitate, întinsă în spațiul strâmt dintre pat și dulap; avea cel puțin șapte lovituri de cuțit în spatele gol.
— Numele ei era Amanda Herdman. Ea și cu Blaine se întâlneau uneori; nu era o relație stabilă. El îi făcea rost de droguri ieftine și, din când în când, încerca să se implice mai serios, dar după părerea prietenilor comuni relația lor era o succesiune nesfârșită de certuri și împăcări. Când femeia a fost găsită moartă în apartamentul său, poliția s-a dus direct la Blaine. Tipul a recunoscut că se certase cu Herdman din pricina unei crize de gelozie, dar, firește, nu o înjunghiase el. Doriți să aflați sfârșitul poveștii? Nu au putut să
dovedească nimic. Au fost nevoiți să-i dea drumul.
La un moment dat, Ted se așeză. Nu putea să-și ia ochii de la fotografiile acelea. Lynch dădu pagina. Existau câteva planuri de detaliu: ochiul umflat al Amandei, tăieturi profunde pe sâni, vânătăi peste tot.
— Nevinovat? întrebă Ted perplex.
— Jigodia a avut grijă să nu o lovească cu pumnii, și bineînțeles că nu au găsit arma crimei. Amprentele lui erau prin toată casa, însă niciuna pe cadavru.
— Dar practic a mărturisit când a recunoscut că s-au certat.
— Apărarea a spus că declarația a fost făcută sub presiune, ceea ce era pe jumătate adevărat, și au putut s-o demonstreze. Expertiza medico-legală l-a dezvinovățit stabilind ora decesului. Procurorul a precizat că moartea a survenit între șapte și zece noaptea. În acest interval, mai mulți martori au declarat că l-au văzut pe Blaine într-o cârciumă sordidă, Black Sombrero.
Parcă avusese în mod special grijă să-l vadă cât mai mulți oameni cu putință; a avut mai mult de treizeci de martori de încredere, ba chiar și filmări ale camerelor de supraveghere din parcare.
Ted răsfoi paginile. Mai existau câteva fotografii ale cadavrului lui Herdman și copii ale documentelor cu pasaje subliniate.
— Ați înțeles deja totul, nu-i așa, Ted?
Ted chiar începea să priceapă.
— Și de unde știu oamenii tăi că a omorât-o Blaine?
— Organizația pe care o reprezint are informatori în interiorul sistemului judiciar. Nu mă refer la infractori; preferăm să nu avem de-a face cu ei. Sunt avocați, judecători sau consilieri care știu când un caz de omucidere pute.
Sarcina noastră este să… eliminăm îndoielile. În ceea ce-l privește pe Blaine, explicația este cât se poate de simplă, chiar dacă e aproape sigur că tipul ăsta a avut noroc. Am angajat un expert și l-am întrebat cum de era cu putință o greșeală atât de mare în determinarea orei decesului. Ne-a spus că
VP - 10
probele acelea depind de temperatura corpului care se verifică în momentul găsirii cadavrului. Curba în care coboară temperatura unui cadavru este cunoscută și…
— Știu care e procedura, îl opri Ted. Și eu mă uit la CSI.
Lynch râse.
— Atunci voi trece direct la subiect. Când am mers la locul crimei, am înțeles. Sub apartamentul de la primul etaj al Amandei Herdman, care acum este gol, există o spălătorie industrială. Conducta principală de ventilație se găsește chiar sub locul în care a fost găsit cadavrul femeii. Așadar, a menținut corpul cald, și a făcut ca pierderea de căldură să fie mai lentă decât de obicei.
