Se sprijini de balustradă, cu Browningul în haină. Ceva îi spunea că
bărbatul acela nu reprezenta o amenințare.
Afară nu era nicio mișcare, era prea devreme ca poliția să sosească.
Magnus percepuse în mod clar prezența unor persoane străine în casă, pentru că din când în când scheuna. Oare știa că stăpânul său murise? Putea oare un câine să simtă mirosul de sânge de la distanța aceea? Probabil că da.
Cu vădit efort, urletele acestuia se transformau în scurte lătrături.
— Cine naiba ești dumneata?
Bărbatul zâmbi.
— Sunt Roger, Ted.
— Roger și mai cum? Doar Roger? Celălalt cel puțin mi-a dat și un nume de familie. Ted se frecă pe frunte cu dosul palmei. Auzi, nu știu ce faci aici, dar poliția trebuie să sosească dintr-un moment în altul. Sus e un tip mort, iar afară un rottweiler destul de supărat. Eu plec.
Roger schiță un surâs aproape patern.
— Nu m-ai auzit? insistă Ted.
— De ce să nu stăm puțin de vorbă în camera aceea?
Ted se uită la el perplex. Ce căuta omul acela acolo?
De ce să-l fi controlat astfel?
— Nu cred. Ești nebun. N-ai auzit împușcătura?
— A fost Blaine, nu-i așa?
Roger spuse fraza ca și cum ar fi fost un program de calculator.
— Da. Cine altul, dacă nu el?
— L-ai împușcat?
VP - 20
Tipul trebuie că auzise împușcătura. Ted nu răspunse.
— A fost un noroc să ai pistolul la tine, spuse Roger.
— E bine să fii pregătit… pentru orice eventualitate. După tot ce se petrecuse, Ted chiar nu pricepea de ce nu pleca odată. Era ceva în felul de a vorbi al acelui bărbat, un ritm hipnotizant.
— Porți și mănuși? zise Roger în timp ce arăta spre mâinile lui Ted. Un cuțit și un pistol de urgență? I-ai dat somnifere câinelui?
Roger dădea din cap ușor, încuviințând în mod admirativ.
— Voiați să-l omor, nu-i așa? răspunse indignat Ted.
— Ai lăsat o fotografie pe cadavru de data asta?
De data asta?
— Da.
Ted răspundea resemnat. Ce rost avea să se întrebe dacă bărbatul acela îl spionase, sau avea la el globul de cristal?
— Dacă nu te deranjează, Roger, am să plec. Ce părere ai? în locul tău, aș
face același lucru.
Ted se îndreptă spre ușă. Dar ceva nu era în regulă. Printr-o ferestruică
văzu silueta unui bărbat care ieșea din grădină și traversa strada în cea mai mare viteză, îndreptându-se spre o mașină. În momentul acela, lumina unui felinar îl făcu vizibil, iar jerseul în dungi se văzu perfect. Era Lynch.
Mașina se puse în mișcare și dispăru în trombă.
Oare de ce-l controlau astfel?
Ted se întoarse spre Roger, cerându-i un răspuns, chiar dacă nu formulase cu glas tare nicio întrebare. Tuciuriul ridică din umeri.
5.
Oposumul alesese masa din grădină ca să devoreze membrul amputat. Se smucea suficient cât să activeze senzorul de mișcare din verandă, astfel încât un con de lumină făcea ca spectacolul macabru să fie vizibil din casă.
Ted stătea în picioare de partea cealaltă a geamului ușii. Aștepta, nevenindu-i să-și creadă ochilor, în timp ce oposumul cu acei ochi artificiali, aproape indiferenți, ce priveau nu se știe unde, își înfigea dinții ascuțiți în carnea moartă sfâșiind a piciorului lui Holly. Pentru că el știa perfect că
