Brusca schimbare a subiectului a fost urmată de o notabilă schimbare pe chipul lui Ted.
— Suferi de vreo boală?
— Nu.
Din nou acea expresie visătoare…
— Încă mai vreau să mă sinucid, Lee. Ted căscă ochii mari – în ei se putea citi un amestec de implorare și nebunie. Îmi doresc asta mai mult decât orice pe lume.
Lee intră în alertă. Își duse mâna la pistol, dar nu îl scoase.
Ted zâmbi fără să se miște un milimetru din locul în care se afla.
— Liniștește-te, Lee. Vreau să-ți propun ceva.
— Ce?
— Când Laura se întoarce, o să încerc să evadez. Tu îmi dai semnalul de avertizare, conform protocolului, mă somezi că vei trage dacă nu mă opresc, iar eu pur și simplu nu mă voi supune ordinului tău. Pac, pac… și gata!
— N-o să te omor, McKay. Dacă faci pe deșteptul, vei avea parte de un glonte în picior.
— Haide, Lee… fă-mi jocul pentru un moment, vrei? Doctorița Hill va fi martoră. Nimeni nu va putea demonstra că m-ai nimerit în cap sau în picior.
Pot să alerg destul de repede… lanțurile astea nu sunt așa scurte. Nu e o împușcătură ușoară.
— N-o să te omor, repetă Lee. Nu-mi doresc decât să mă întorc la Lavender înainte de a se face ora trei, și de-acolo acasă la soția mea.
— Acum, că ai adus-o în discuție… pe soția ta. Martha spuneai că se numește, așa-i? Imaginează-ți că ai putea să-i îndeplinești visul cu lacul pe marginea căruia ai cabana. N-ar fi minunat?
Lee se încruntă și continuă să tacă.
— Imaginează-ți, Lee, că în plus îți vei putea cumpăra o mașină de teren cu care vei merge însoțit de Martha la cumpărături și o să vă petreceți un VP - 243
sfârșit de săptămână împreună acolo. Odată pensionat, vei putea călători cu Martha prin Europa. Ai mai fost vreodată în Europa? Imaginează-ți cum ar fi totul dacă n-ai avea grija banilor…
— Imaginează-ți, imaginează-ți… OK, John Lennon, ce propui?
— Propun, Lee, să facem ca acest vis să devină realitate.
— Cum?
— Fabrica asta are o pivniță imensă. Am acolo un milion de dolari ascunși. Sunt ai tăi.
Lee zâmbi.
— Un milion ascuns în pivniță?
— Haide, Lee! Tocmai ai văzut casa mea de vacanță. Eu am tot ce vezi, printre altele. Nu e imposibil de crezut că am păstrat această sumă de bani pentru zile negre, nu?!
— Da, nu mă îndoiesc că ai făcut asta. Însă nu cred că ai ascuns banii în pivniță.
— Și atunci de ce crezi că am venit până aici?
Lee îl privi atent pe Ted câteva clipe. Apoi își îndreptă privirea spre ușă, pentru a verifica dacă încă erau singuri. Nu dorea ca Laura să audă
conversația lor.
— Credeam că nu-ți amintești nimic…
— Și așa este… Dar amintirile revin. Uite, Lee, banii se află aici, nu trebuie decât să coborâm la subsol și să verificăm. Atât de simplu e. Ce importanță
are dacă i-am păstrat acolo sau de unde vin ei?
Paznicul ezita, Ted vedea clar.
— Toți avem de câștigat din asta, Lee. Nu-ți cer să omori pe nimeni în afară de mine. Crede-mă că cel mai bine pentru toți ar fi să mă împuști direct în cap.
— Nu pot să te împușc așa, pur și simplu, doar pentru că încerci să
evadezi…
Ted știa la ce se referea paznicul.
— Poate că… nu e vorba doar de a evada. O pot ataca pe doctorița Hill… o pot prinde de gât în felul ăsta. Și când tu o să mă somezi, eu mă pot preface că iau un obiect pentru a o înjunghia. Orice obiect de pe acea masă poate fi util.
— Nu intenționez s-o fac.
— Înțeleg. Doar facem speculații. Tu vei apăsa pe trăgaci de față cu Laura, astfel ea nu se va îndoi că reacția ta a fost rezultatul justificat al apărării.
