Laura văzu cel puțin cinci bidoane de benzină în apropierea intrării.
Avansară pe un hol cu vechituri, până ajunseră la un fotoliu ponosit alături de care se afla o trapă în podea și mașini de scris vechi. Raftul gol îi sugeră
Laurei o imagine destul de precisă cu ceea ce se întâmplase acolo. Cercetând cu atenție, dădu peste o pată de sânge în apropierea deschizăturii, însă
paznicul nu era acolo.
— Unde e Lee?
— Aici, în spate, răspunse Ted lipsit de interes.
Arătă către un dulap aflat la mică distanță. Avea un metru înălțime, sertare care se deschideau ușor, și părea să cântărească câteva tone având în vedere designul modern pe care-l avea. La unul dintre capete se puteau vedea cizmele paznicului.
Ted se aplecă și căută ceva în deschizătură. Laura apucă să vadă o cutie de metal.
— Ce vrei să faci, Ted?
El nu-i răspunse. Laura profită de această pauză pentru a apropia două
scaune pline de praf și se așeză pe unul din ele.
— Vreau să avem o ultimă ședință de terapie.
Ted se întoarse și privi scaunul gol, apoi pe Laura.
— Sunt pe drum?
Laura aprobă.
— Cât timp avem la dispoziție?
— Nu știu. Poate o oră.
Ted se așeză.
— De acord. Vreau să vorbești cu Holly. O să se spună lucruri oribile, unele adevărate, și nu aș învinovăți-o dacă ar alege să mă urască…
— Îți promit că voi vorbi cu ea.
— Și dacă vrei să scrii ceva despre toate astea, să știi că ai aprobarea mea.
Nu că ai avea nevoie de ea…
Laura nu-și amintea să fi vorbit vreodată cu Ted despre asta.
VP - 248
— Mi-am dat seama că, pentru tine, cazul meu era important, spuse Ted cu un zâmbet trist. Ți-ai făcut bine treaba, pentru că altfel n-am fi ajuns aici și toată mizeria din viața mea n-ar mai fi ieșit la suprafață.
— Ted… după cum ți-am spus și înainte, lucrurile nu sunt atât de simple.
— Ba sunt! Le-am ucis pe acele femei…
Ted se pierdu într-un fel de visare.
Un șobolan trecu prin fața lor cu viteză și Laura tresări. Apăreau de peste tot, căci benzina îi speriase.
— Ted, vreau să vorbim despre Blaine.
El încuviință.
— Ți-ai amintit?
— Blaine e fratele meu. Dar nu m-am gândit la el până când nu ai pomenit tu de el. Totul revine, Laura. E ca și cum aș lumina totul în mintea mea cu o lanternă… Acolo unde înainte era întuneric, acum pot vedea.
— Asta e foarte bine.
Ted nu era de acord.
— Tu ai știut mereu că Blaine e fratele meu, nu?
— Nu. Poliția a făcut legătura.
— Poliția… zise Ted ca pentru sine.
Laura regretă că spusese asta. Trebuia să-l țină pe Ted într-o atmosferă
de terapie; era suficientă această întorsătură de situație, nu mai era nevoie să aibă pe cap și autoritățile.
