Grey, revino‑ţi. Întoarce‑te la realitate.
Mă holbez la ticălosul care se holbează şi el la mine din oglindă, cât timp mă bărbieresc. Gata. Las‑o‑n pace azi.
Am o slujbă şi o întâlnire la micul dejun la care trebuie să particip.
— Freddie zicea că Barney ar putea termina prototipul de tabletă
peste câteva zile, îmi spune Ros în timpul videoconferenţei.
236 Grey
E L James 237
— M‑am uitat ieri peste scheme. M‑au impresionat, dar nu sunt sigur că este ce trebuie. Dacă ne iese proiectul ăsta, nici nu ne imaginăm unde‑ar putea ajunge tehnologia şi cât de mult ar putea ajuta ţările în curs de dezvoltare.
— Nu uita piaţa imobiliară, adaugă ea.
— Măcar de‑ar fi.
— Christian, cam cât timp ai de gând să stai la Portland?
Ros pare exasperată.
— Ce se întâmplă acolo?
Se uită spre cameră şi priveşte fix la ecran, căutând indicii pe chipul meu.
— O fuziune.
Încerc să‑mi ascund zâmbetul.
— Marco ştie?
Mă pufneşte râsul. Marco Inglis este şeful departamentului de fuziuni şi achiziţii.
— Nu. Nu e genul ăla de fuziune.
— Ah.
Ros nu mai zice nimic deocamdată şi‑mi dau seama după
ex pre sia ei că e surprinsă.
Mda. E ceva personal.
— Atunci, sper să‑ţi iasă, spune ea, zâmbind cu subînţeles.
— Şi eu, îi răspund, zâmbind la rândul meu. Acum putem vorbi despre Woods?
În ultimul an, am achiziţionat trei companii tehnologice.
Două înfloresc, depăşind toate obiectivele, iar una se zbate să supravieţuiască, în ciuda optimismului iniţial al lui Marco.
Lucas Woods o conduce; s‑a dovedit a fi un idiot — numai gura e de el. Banii i s‑au urcat la cap, şi‑a pierdut concentrarea şi avansul pe care compania lui îl avea odinioară în domeniul fibrei optice. Instinctul îmi spune să preiau compania, să‑l dau afară pe Woods şi să înglobez departamentul lor tehnologic în GEH.
Dar Ros crede că Lucas mai are nevoie de timp şi că şi noi avem nevoie de timp ca să stabilim dacă‑i vom lichida şi vom rebrandui compania. Dacă facem aşa, va fi foarte costisitor.
— Cred că Woods a avut timp suficient să schimbe lucrurile. Pur şi simplu nu acceptă realitatea, spun eu înţelegător. Trebuie să plece şi vreau ca Marco să estimeze costul lichidării.
— Marco vrea să intre în teleconferinţă cu noi. Îl chem şi pe el.
La ora 12:30 Taylor mă duce la Universitatea din Vancouver ca să iau prânzul cu preşedintele, cu şeful departamentului de ştiinţe ale mediului şi cu vicepreşedintele departamentului de dezvoltare economică. Când intrăm pe aleea lungă, nu mă
pot abţine să nu mă uit la toţi studenţii în speranţa că dau cu ochii de domnişoara Steele. Din păcate, n‑o zăresc; probabil că‑i închisă în bibliotecă, citind vreun classic. Mă consolează
gândul că e pe undeva, pierdută în lectură. Nu mi‑a răspuns la ultimul e‑mail, dar a muncit. Poate că‑mi va răspunde după
prânz.
Îmi vibrează telefonul exact când ajungem lângă clădirea ad mi nistrativă. E Grace. Nu mă sună niciodată în timpul săptă‑
mânii.
— Mamă?
— Bună, dragule. Ce mai faci?
— Bine. Mai am puţin şi intru într‑o întâlnire.
