— Vreau să‑i duc maşina Anastasiei. Poţi să mă iei de la ea de acasă — pe la, să zicem, nouă şi jumătate?

— Desigur, domnule.

Înainte să plec îmi bag două prezervative în buzunarul de la spate al jeanşilor.

Poate am noroc.

A3‑ul e plăcut de condus, deşi nu e atât de puternic cum sunt eu obişnuit. Parchez lângă un magazin de băuturi de la marginea oraşului Portland ca să cumpăr nişte şampanie. Renunţ la Cristal şi

la Dom Pérignon pentru un Bollinger, mai ales pentru că este din 1999 şi rece, dar mai ales pentru că e roz… simbolic, mă gândesc eu cu un surâs şi îi întind cardul casierei.

Ana încă poartă uimitoarea rochie cenuşie când îmi deschide uşa. De‑abia aştept s‑o scot mai târziu de pe ea.

— Bună, zice ea, cu ochii mari şi luminoşi pe chipul palid.

— Bună.

— Intră.

Pare sfioasă şi se comportă ciudat. De ce? Ce s‑a‑ntâmplat?

— Dacă‑mi permiţi.

Ridic sticla de şampanie.

— Cred că trebuie să‑ţi sărbătorim absolvirea. Nimic nu e mai bun decât un Bollinger.

— Interesantă alegere.

Are un ton zeflemitor.

— Ah, îmi place că eşti isteaţă, Anastasia.

Asta e… iubita mea.

— N‑avem decât ceşti de ceai. Am împachetat toate paharele.

— Ceşti de ceai? Sună bine.

O privesc cum dispare la bucătărie. N‑are astâmpăr. Poate pentru c‑a avut o zi importantă sau poate pentru că mi‑a acceptat condiţiile sau poate pentru că e aici singură — Kavanagh e cu familia ei în seara asta; mi‑a zis tatăl ei. Sper ca şampania s‑o ajute pe Ana să

se relaxeze… şi să vorbească.

Încăperea e goală, cu excepţia cutiilor, a canapelei şi a mesei. Pe masă e un pachet maroniu, cu un bileţel scris de mână.

„Sunt de acord cu condiţi le, Angel; pentru că tu ştii celmai bine care‑ar trebui să‑mi fie pedeapsa; te rog însă — terog — să nu faci nimic din ce n‑aş putea îndura!“

— Vrei şi farfurioară? strigă ea.

— Ceşcuţele ajung, Anastasia, îi răspund eu, neatent.

288 Grey

E L James 289

A împachetat cărţile — ediţiile princeps pe care i le‑am trimis.

Mi le înapoiază. Nu le vrea. De asta e aşa agitată.

Cum mama naibii va reacţiona când va vedea maşina?

Ridic privirea şi o văd stând acolo, uitându‑se la mine. Aşază cu grijă ceştile pe masă.

— Asta‑i pentru tine.

Are o voce pierită şi tensionată.

— Hmm, mi‑am dat şi eu seama, mormăi. Foarte potrivit citat.

Îmi trec degetul peste scrisul ei de mână. Literele sunt mici şi ordonate şi mă întreb ce‑ar fi spus vreun grafolog despre ele.

— Credeam că eu sunt d’Urberville, nu Angel. Ai ales înjosirea.

Desigur, este citatul perfect. Am un zâmbet ironic.

— Numai tu puteai să găseşti ceva care să meargă atât de bine.

— Este şi o rugăminte, şopteşte ea.

— O rugăminte? Să fiu blând cu tine?

Dă aprobator din cap.

Pentru mine cărţile astea au reprezentat o investiţie, dar mă

gândeam că pentru ea înseamnă altceva.

— Le‑am cumpărat pentru tine.

E o minciună nevinovată — oricum le‑am înlocuit.

— Voi fi blând cu tine dacă le primeşti.

Îmi păstrez vocea calmă şi liniştită, ascunzându‑mi dezamăgirea.

— Christian, nu le voi primi, e prea mult.

Iar începem, altă ciocnire a voinţelor.