La naiba. Nu va merge niciodată cu ea.

Cum să meargă? Eu nu sunt romantic. Speranţele şi visurile încep să mi se năruie.

Are ochii mari, inocenţi şi rugători.

La naiba. E fermecătoare.

— Anastasia. Nu ştiu să fac aşa ceva.

— Nici eu.

Desigur; n‑a mai avut nicio relaţie înainte.

— Tu nu ştii multe.

— Iar tu ştii toate lucrurile greşite, spune ea, cu respiraţia între‑

tăiată.

— Greşite? Mie nu mi se par. Încearcă‑le şi tu, o rog.

Te rog. Încearcă‑le.

Are o privire atât de intensă şi caută răspunsuri, uitându‑se la chipul meu. Şi, pentru un moment, mă pierd în ochii ei albaştri care văd totul.

— Bine, şopteşte ea.

— Poftim?

Mi s‑a ridicat fiecare fir de păr de pe trup.

— Bine. O să‑ncerc.

— Eşti de acord?

Nu‑mi vine să cred.

— Cu amendamente la limitele flexibile. O să‑ncerc.

Doamne. Dumnezeule. O trag la mine în braţe şi‑o strâng la piept, îngropându‑mi faţa în părul ei şi mirosindu‑i parfumul sedu‑

cător. Şi nu‑mi mai pasă că suntem în mijlocul mulţimii. Suntem doar eu şi cu ea.

— Doamne, Ana, eşti atât de imprevizibilă. Mă faci să mă topesc.

Un moment mai târziu, îmi dau seama că Raymond Steele s‑a întors şi că se uită stânjenit la ceas. Fără nicio tragere de inimă, îi dau drumul Anei. Sunt cel mai fericit om din lume.

Ai încheiat afacerea, Grey!

— Annie, mergem la masă? întreabă Steele.

— Sigur, spune ea, zâmbindu‑mi timid.

— Vrei să vii cu noi, Christian?

Pentru o clipă îmi vine să accept, dat privirea neliniştită a Anei îmi spune: Te rog, nu. Vrea să petreacă puţin timp cu tatăl ei. Înţeleg.

— Mulţumesc, domnule Steele, dar am alte planuri. Mă bucur că

v‑am cunoscut, domnule.

Încearcă să‑ţi controlezi zâmbetul ăla tâmp, Grey.

— Şi eu, răspunde Steele — cu sinceritate, sper. Ai grijă de fetiţa mea.

— Ah, aşa‑mi propun, spun eu, strângându‑i mâna.

Aşa cum nici nu‑ţi imaginezi, domnule Steele.

Iau mâna Anei şi i‑o sărut.

— Ne vedem mai târziu, domnişoară Steele, murmur eu.

M‑ai făcut un om foarte, foarte fericit.

Steele mă salută dând scurt din cap şi, apucându‑şi fiica de braţ, o conduce afară. Eu rămân uluit, dar plin de speranţă.

A fost de acord.

— Christian Grey?

Bucuria îmi e întreruptă de apariţia lui Eamon Kavanagh, tatăl lui Katherine.

— Eamon, ce mai faci?

Ne strângem mâinile.

282 Grey

E L James 283

Taylor mă ia la 3:30.

— Bună ziua, domnule, zice el, deschizându‑mi portiera.

Pe drum mă informează că Audi‑ul A3 a fost livrat la The Heathman. Acum trebuie doar să i‑l dau Anei. Desigur, asta va însemna că va avea loc o discuţie şi ştiu în sufletul meu că va fi mai mult decât o simplă discuţie. Dar a fost de acord să devină supusa mea, deci poate îmi va accepta cadourile fără să mai facă scandal.

Pe cine păcăleşti, Grey?