în mod regulat.

— José, fotograful?

Hai, că e din ce în ce mai bine.

— Da, Broscuţa a fost a mamei lui.

— Şi probabil a bunică‑sii şi a străbunică‑sii. Nu e o maşină

sigură.

Aproape că urlu.

— O conduc de peste trei ani. Îmi pare rău că ţi‑ai făcut griji. De ce nu m‑ai sunat?

Am sunat‑o pe mobil. Nu‑şi foloseşte mobilul deloc? Vorbeşte despre telefonul fix de acasă? Îmi trec mâna prin păr, cuprins de exasperare, şi inspir adânc. Nu mai pot să ocolesc subiectul.

— Anastasia, vreau un răspuns de la tine. Aşteptarea asta mă

înnebuneşte.

Pare extrem de surprinsă.

La naiba.

— Christian… uite, l‑am lăsat singur pe tatăl meu vitreg.

— Mâine. Vreau un răspuns până mâine.

— Bine. Mâine o să‑l ai, zice ea cu o privire îngrijorată.

Măcar n‑a spus „nu“. Şi, încă o dată, mă simt surprinzător de uşurat.

Ce mama dracului e cu femeia asta? Se uită fix la mine cu ochii ei albaştri şi sinceri, cu chipul străbătut de nelinişte şi rezist cu greu nevoii de‑a o atinge.

— Rămâi să bei ceva? o întreb.

— Nu ştiu ce vrea să facă Ray.

Pare nesigură.

— Tatăl tău vitreg? Mi‑ar plăcea să‑l cunosc.

Pare şi mai nesigură.

— Nu cred că‑i o idee bună, spune ea posomorâtă, iar eu descui uşa. Poftim? De ce? Pentru că acum ştie cât de sărac eram în copi‑

lărie? Sau pentru că ştie cum îmi place să mi‑o trag? Sau pentru că

sunt un monstru?

— Ţi‑e ruşine cu mine?

— Nu! exclamă ea şi‑şi dă ochii peste cap, enervată. Dar cum să

te prezint tatălui meu, drept cine?

Ridicăm mâinile, exasperată.

— „Ăsta e bărbatul care m‑a dezvirginat şi care vrea să începem o relaţie BDSM?“ Văd că nu porţi pantofi de alergare.

Pantofi de alergare?

Adică taică‑său o să mă fugărească? Şi uite cum a făcut o glumă, detensionând atmosfera. Zâmbesc şi îmi surâde şi ea şi văd cum i se luminează chipul.

— Ca să ştii, alerg destul de repede, îi răspund, în joacă. Spune‑i că suntem prieteni, Anastasia.

Deschid uşa şi o urmez, dar mă opresc când dau de rector şi de colegii săi. Se răsuceşte şi se holbează după domnişoara Steele, dar ea dispare în amfiteatru. Apoi se întorc toţi către mine.

Ce fac cu domnişoara Steele nu e treaba voastră, oameni buni.

Îl salut pe rector scurt şi politicos din cap, iar el mă întreabă dacă

aş vrea să‑i cunosc colegii şi să iau o gustare împreună cu ei.

276 Grey

E L James 277

— Desigur, îi răspund.

Îmi ia o jumătate de oră să scap de la adunarea profesorilor şi, când părăsesc petrecerea aglomerată, dau nas în nas cu Kavanagh.

Mergem către peluza unde absolvenţii şi familiile lor beau ceva în cinstea absolvirii, într‑un cort imens.

— Deci ai invitat‑o pe Ana la cină duminică? mă întreabă.

Duminică? I‑a zis Ana că ne vedem duminică?

— La părinţii tăi, adaugă Kavanagh.

La părinţii mei?

O văd pe Ana.

Ce mama dracului?

Un tip înalt şi blond care arată de parcă tocmai a aterizat de pe o plajă din California o ţine în braţe şi o mângâie.