Data: 26 mai 2011, 18:32 GMT‑1

Către: Christian Grey

Hei, Christian,

De‑abia aştept să scap de‑aici!

Salvează‑mă. Te rog.

Vin sâmbătă, cu zborul AF3622. Ajunge la ora 12:22 p.m. şi tata m‑a obligat să zbor pe locurile ieftine! *îmbufnată!

Voi avea foarte multe bagaje. Mor. Mor. Mor după moda de la Paris.

268 Grey

E L James 269

Mama spune că ai o iubită.

E adevărat?

Cum arată?

TREBUIE SĂ AFLU!!!!!

Ne vedem sâmbătă. Mi‑e tare dor de tine.

À bientôt, mon frère.

Mxxxxxxxxx

La dracu’! Gura bogată a maică‑mii. Ana nu e iubita mea! Şi sâmbătă voi fi nevoit să fac faţă soră‑mii, care are o gură la fel de bogată, optimismului şi întrebărilor ei indiscrete. Poate fi foarte obositoare. Memorez numărul şi ora zborului şi îi trimit Miei un e‑mail scurt, în care o anunţ că voi fi acolo.

La 9:45 sunt pregătit pentru ceremonie. Costum gri, cămaşă albă

şi, desigur, acea cravată. Va fi mesajul meu subtil către Ana că n‑am renunţat, un semn al clipelor plăcute petrecute împreună.

Mda, clipe foarte plăcute… îmi amintesc de ea legată şi plină de dorinţă. La naiba. De ce nu m‑a sunat? O mai sun o dată.

La naiba.

Tot nu răspunde!

La ora 10:00 fix, cineva bate la uşă. E Taylor.

— Bună dimineaţa, îi spun când intră.

— Domnule Grey.

— Cum a fost ieri?

— Bine, domnule.

Expresia lui Taylor devine mai blândă. Cred că se gândeşte la fiica lui.

— Sophie?

— E o fetiţă foarte bună, domnule. Şi se descurcă grozav la şcoală.

— Mă bucur.

— A3‑ul va ajunge la Portland în cursul după‑amiezii.

— Excelent. Hai să mergem.

Şi, deşi n‑am chef să recunosc, de‑abia aştept s‑o văd pe domni‑

şoara Steele.

Secretara rectorului mă conduce într‑o încăpere mică de lângă

amfiteatrul de la WSU. Se îmbujorează, aproape la fel ca o tânără

pe care o cunosc la modul intim. Acolo, în anticameră, profe‑

sori, membri ai personalului administrativ şi câţiva studenţi beau împreună o cafea, înainte de ceremonia de absolvire. Printre aceştia, spre surprinderea mea, este şi Katherine Kavanagh.

— Bună, Christian, spune ea, venind către mine cu atitudinea semeaţă a oamenilor cu bani.

Poartă roba de absolvire şi pare destul de veselă; cu siguranţă a văzut‑o pe Ana.

— Bună, Katherine. Ce mai faci?

— Pari uimit că mă vezi aici, zice ea, ignorându‑mi salutul şi părând un pic jignită. Sunt şefă de promoţie. Nu ţi‑a spus Elliot?

— Nu, nu mi‑a spus.

Nu stăm toată ziua bot în bot, pentru numele lui Dumenezeu.

— Felicitări, adaug eu, din complezenţă.

— Mulţumesc.

Are un ton tăios.

— Ana e aici?

— Va fi. Vine cu tatăl ei.