Joi,

26 mai 2011

Mami e plecată. Uneori iese.

Şi rămân singur. Cu maşinuţele şi cu păturica mea.

Când vine acasă, doarme pe canapea. Canapeaua e maronie şi lipicioasă. Mami e obosită. Sau vine acasă cu ceva de mâncare. Îmi plac zilele‑acelea. Avem pâine cu unt.

Uneori avem macaroane cu brânză. Astea sunt preferetale mele.

Azi mami e plecată. Mă joc cu maşinuţele. Merg atât de repede pe podea. Mami e plecată. Va veni înapoi. Va veni.

Când se întoarce mami acasă?

S‑a întunecat acum şi mami e plecată. Mă urc pe scăunel şi aprind lumina.

O aprind. O sting. O aprind. O sting. O aprind. O sting.

Lumină. Întuneric. Lumină. Întuneric. Lumină.

Mi‑e foame. Mănânc nişte brânză. E brânză în frigider.

Brânză cu blăniţă albastră.

Când se‑ntoarce mami acasă?

266 Grey

E L James 267

Câteodată vine cu el. Îl urăsc. Când vine, mă ascund.

Ascunzătoarea mea favorită e dulapul lui mami. Miroase a mami. Miroase a mami când e fericită.

Când se‑ntoarce mami acasă?

Patul meu e rece. Şi mi‑e foame. Am păturica şi maşinu‑

ţele, dar n‑o am pe mami. Când se întoarce mami acasă?

Mă trezesc speriat.

La naiba. La naiba. La naiba.

Îmi urăsc visele. Sunt încărcate cu amintiri chinuitoare, aduceri‑aminte dintr‑o perioadă pe care vreau s‑o uit. Inima‑mi bate cu putere şi sunt scăldat în transpiraţie. Dar cea mai rea urmare a acestor coşmaruri este că trebuie să‑mi calmez neliniştea care mă

copleşeşte când mă trezesc.

Coşmarurile au devenit recent şi mai frecvente, şi mai intense.

Nu‑mi dau seama de ce. Al naibii Flynn — nu se întoarce până

săptămâna viitoare. Îmi trec mâinile prin păr şi mă uit la ceas. E

5:38 şi zorii zilei se revarsă prin draperii. Mai e puţin şi trebuie să

mă trezesc.

Du‑te să alergi, Grey.

Deocamdată n‑am primit niciun mesaj şi niciun e‑mail de la Ana. Picioarele mele aleargă pe trotuar, în timp ce neliniştea din mine creşte.

Las‑o baltă, Grey.

Las‑o dracului baltă!

Ştiu că o voi vedea la ceremonia de absolvire.

Dar nu pot s‑o las baltă.

Înainte să fac duş, îi mai trimit un mesaj.

Sună‑mă.

Vreau doar să ştiu că e bine.

Trece şi micul dejun şi tot n‑am nicio veste de la Ana. Ca să mi‑o scot din cap lucrez câteva ore la discursul meu pentru ceremonia de absolvire, în care voi lăuda activitatea extraordinară a departamen‑

tului de ştiinţe ale mediului şi progresul pe care acesta l‑a făcut în parteneriat cu GEH în domeniul tehnologiei arabile în ţările în curs de dezvoltare.

„Toate fac parte din planul tău de a hrăni planeta?“ Cuvintele tăioase ale Anei îmi răsună în cap, unde se izbesc de coşmarul nopţii trecute.

Alung gândul apucându‑mă să rescriu. Sam, vicepreşedintele care se ocupă de publicitate, mi‑a trimis o ciornă mult prea preten‑

ţioasă pentru mine. Îmi ia o oră să‑i transform limbajul de lemn în ceva mai uman.

E nouă şi jumătate şi încă nu am niciun semn de la Ana. Tăcerea ei mă îngrijorează — şi, sincer, mi se pare o dovadă de cruzime din partea ei. O sun, dar îmi intră mesageria vocală.

Închid.

Păstrează‑ţi demnitatea, Grey.

Aud că mi‑a sosit un e‑mail şi inima începe să‑mi bată mai repede — dar e de la Mia. În ciuda dispoziţiei proaste în care sunt, zâmbesc. Mi‑a fost dor de fata asta.

De la: Mia G. Chef Extraordinaire

Despre: Zboruri