intenţionat de buză.

Ce face?

Foarte lent, îşi bagă capătul tijei în gură şi îl suge.

La naiba.

Mă tachinează — o tactică periculoasă care mă va face să i‑o trag peste masă.

Ah, hai să ne jucăm, domnişoară Steele.

O privesc fascinat şi simt cum mi se întăreşte penisul.

— Anastasia. Ce faci aici? o avertizez eu.

— Îmi mănânc sparanghelul, spune ea, cu un zâmbet timid.

— Cred că te joci cu mine, domnişoară Steele.

— Îmi termin mâncarea, domnule Grey.

Buzele i se desfac şi mai mult, încet, lasciv, iar temperatura din încăpere creşte cu câteva grade. Chiar nu ştie cât e de sexy… Aproape că sar pe ea, când chelnerul bate la uşă şi intră.

La naiba.

Îl las să ia farfuriile, apoi îmi îndrept atenţia către domnişoara Steele. Dar ea se încruntă din nou şi începe să se joace iarăşi cu degetele.

La naiba.

— Vrei desert? o întreb.

— Nu, mulţumesc. Cred c‑ar trebui să plec, zice ea, coborându‑şi privirea.

258 Grey

E L James 259

— Să pleci?

Pleacă?

Chelnerul iese repede cu farfuriile.

— Da, spune Ana, pe un ton hotărât.

Se ridică în picioare, pregătită să plece. Mă ridic şi eu automat.

— Amândoi avem mâine ceremonia de absolvire, zice ea.

Nu merge deloc conform planului.

— Nu vreau să pleci, îi spun, pentru că ăsta‑i adevărul.

— Te rog, trebuie, insistă ea.

— De ce?

— Pentru că mi‑ai dat multe la care să mă gândesc şi trebuie să

iau puţină distanţă.

Mă imploră din priviri s‑o las să plece.

Dar ajunseserăm atât de departe cu negocierea noastră. Făcu‑

serăm compromisuri. Putem să facem relaţia asta să meargă. Eu trebuie s‑o fac să meargă.

— Te‑aş putea convinge să rămâi, îi zic, ştiind c‑o pot seduce aici şi acum.

— Da, ai putea foarte uşor, dar nu vreau s‑o faci.

Totul se năruie — am jucat prea tare. Nu aşa trebuia să se încheie seara. Îmi trec mâinile prin păr, plin de frustrare.

— Ştii, când ai apărut la mine în birou să‑mi iei interviu, erai toată numai „Da, domnule“, „Nu, domnule“. Credeam că eşti o supusă înnăscută. Dar sincer, Anastasia, nu cred că ai nimic dintr‑o supusă în tine.

Fac câţiva paşi spre ea şi văd cum ochii îi sclipesc, plini de hotărâre.

— S‑ar putea să ai dreptate, zice ea.

Nu. Nu. Nu vreau să am dreptate.

— Aş vrea să‑mi dai şansa de a vedea dacă este aşa sau nu.

Îi mângâi faţa şi îmi trec degetul mare peste buza ei de jos.

— Nu ştiu s‑o fac altfel, Anastasia. Ăsta sunt.

— Ştiu, spune ea.

Îmi înclin capul şi‑mi las buzele să zăbovească asupra buzelor ei, aşteptând să‑şi înalţe gura către mine şi să închidă ochii. Vreau s‑o sărut rapid şi cast, dar, când buzele ni se ating, ea se apleacă spre mine şi mă prinde de păr, deschizând gura şi strecurându‑şi limba printre buzele mele. O apăs pe spate, lipind‑o de mine, şi o sărut şi mai tare, la fel de aprins.

Doamne, cât o doresc.

— Nu te pot convinge să rămâi? îi şoptesc, iar trupul meu îi răspunde, plin de dorinţă.

— Nu.

— Petrece‑ţi noaptea cu mine.