Vreau să ştiu de ce mi‑a refuzat propunerea fără niciun fel de discuţie prealabilă.
— Cum… ? şopteşte ea, dar se opreşte, fiind prea uluită să
continue.
— Încă sunt la The Heathman.
Ştie asta.
— Vrei să bei ceva? mă întreabă cu o voce pierită.
— Nu, mulţumesc, Anastasia.
Foarte bine. Şi‑a regăsit bunele maniere.
Dar vreau să trec la problema care m‑a adus aici: e‑mailul ei alarmant.
— Deci, ţi‑a făcut plăcere faptul că m‑ai cunoscut?
Subliniez cuvântul care m‑a jignit cel mai tare din toată fraza.
Plăcere? Pe bune?
Se uită în podea, iar degetele îi bat nervoase pe coapse.
— Credeam că o să‑mi răspunzi pe e‑mail, zice ea, iar vocea îi pare mică, precum camera.
— Te muşti de buză în mod intenţionat? o întreb, cu o voce mai aspră decât am vrut.
— Nu mi‑am dat seama că mă muşcam de buză, şopteşte ea, cu chipul palid.
Ne uităm fix unul la celălalt.
Şi, între noi, aerul aproape că scoate scântei.
La naiba.
Nu simţi asta, Ana? Tensiunea. Atracţia. Rămân fără aer când văd cum i se dilată pupilele. Încet, calculat, o prind de păr şi îi scot uşor elasticul, desfăcându‑i o codiţă. Mă priveşte fascinată, iar ochii ei nu mă părăsesc nicio clipă. Îi desfac şi cealaltă codiţă.
— Deci te‑ai decis să faci puţin sport?
O mângâi cu degetele pe ureche. Cu mare grijă, o ating şi o strâng uşor de lobul cărnos. Nu poartă cercei, deşi are găuri în urechi. Mă
întreb cum ar arăta un diamant agăţat aici. Pe un ton coborât o întreb de ce s‑a dus să facă sport.
Respiraţia i se precipită.
— Aveam nevoie de timp de gândire, îmi răspunde.
— La ce să te gândeşti, Anastasia?
— La tine.
— Şi ai ajuns la concluzia că ţi‑a făcut plăcere faptul că m‑ai cunoscut? Că m‑ai cunoscut în sensul biblic?
Obrajii i se îmbujorează.
— Nu credeam că eşti la curent cu Biblia.
— Mergeam la şcoala de duminică, Anastasia. Am învăţat multe acolo. Catehism. Vinovăţie. Şi faptul că Dumnezeu m‑a părăsit cu mult timp în urmă.
— Nu‑mi aduc aminte să fi citit despre cleşti de sfârcuri în Biblie.
Poate că ai învăţat după o traducere modernă, mă sfidează ea, cu o privire strălucitoare şi provocatoare.
Ah, gura asta obraznică.
— În fine, m‑am gândit să trec pe aici şi să‑ţi reamintesc cât de bucuroasă ar trebui să fii că m‑ai cunoscut.
Provocarea din tonul meu pluteşte între noi. Deschide gura surprinsă, dar eu îmi las degetele să‑i alunece pe bărbie şi‑i închid buzele.
204 Grey
E L James 205
— Ce mai zici acum, domnişoară Steele? şoptesc în timp ce ne uităm fix unul la celălalt.
Brusc se aruncă pe mine.
