— Ai văzut‑o de dimineaţă?

— Da. De ce?

— Voiam să ştiu dacă a ajuns acasă cu rabla aia a ei de maşină.

— Wanda. O cheamă Wanda. Şi da, a ajuns.

Se uită la mine cu o expresie întrebătoare.

— Mă bucur să aud asta.

În acel moment ni se alătură rectorul şi, zâmbindu‑i politicos lui Kavanagh, mă conduce către ceilalţi profesori.

Mă bucur că Ana e teafără, însă mă enervează că nu mi‑a răspuns la niciun mesaj.

270 Grey

E L James 271

Nu‑i semn bun.

Dar n‑am prea mult timp la dispoziţie să mă gândesc la asta —

unul dintre profesori anunţă că va începe ceremonia şi ne conduce pe toţi către un culoar.

Într‑o clipă de slăbiciune o mai sun o dată pe Ana. Intră iar căsuţa vocală, iar Kavanagh mă întrerupe.

— De‑abia aştept să‑ţi ascult discursul, spune ea în timp ce mergem pe culoar.

Când ajungem la amfiteatru observ că e mai mare decât mă

aşteptam şi este plin ochi. Cei din sală se ridică şi aplaudă ca la comandă când urcăm pe scenă. Aplauzele se aud din ce în ce mai tare, apoi se opresc, transformându‑se într‑un freamăt constant, şi toată lumea se aşază.

Când rectorul îşi începe discursul de bun venit, am timp să cercetez din privri sala. Rândurile din faţă sunt pline de studenţi, în robe iden‑

tice negru cu roşu. Unde e? Inspectez fiecare rând, cu răbdare.

Aici erai.

O găsesc stând în rândul ai doilea. E vie. Mă simt ca un tâmpit că mi‑am făcut atâtea griji şi am irosit atâta energie întrebându‑mă

pe unde a umblat azi‑noapte şi azi‑dimineaţă. Ochii ei albaştri şi strălucitori se fac mari când mă vede şi se foieşte pe scaun, îmbujo‑

rându‑se uşor.

Da. Te‑am găsit. Şi nu mi‑ai răspuns la mesaje.

Mă evită şi chestia asta mă scoate din minţi. Rău de tot. Închid ochii şi‑mi imaginez ceara fierbinte căzându‑i pe sâni, şi mi‑o închipui zbătându‑se sub mine. Asta are un efect radical asupra trupului meu.

La naiba.

Adună‑te, Grey.

O alung din minte, laolaltă cu gândurile mele perverse, şi mă

concentrez asupra discursurilor.

Kavanagh ţine un discurs foarte inspirat despre cum să fruc‑

tificăm şansele care ni se oferă — da, carpe diem, Kate — şi este

aplaudată la scenă deschisă când termină. E clar că e deşteaptă, populară şi încrezătoare. Nu ca încântătoarea domnişoară Steele, care este retrasă şi timidă. Mă mir că fetele astea două sunt prietene.

Îmi aud numele; rectorul m‑a prezentat. Mă ridic şi mă apropii de tribună. E momentul, Grey.

— Sunt profund recunoscător şi mişcat de marea cinste pe care conducerea universităţii mi‑a acordat‑o astăzi. Îmi oferă rarul prilej de a vorbi despre activitatea impresionantă a Facultăţii de Ştiinţe Ecologice din cadrul universităţii. Scopul nostru este să dezvoltăm metode agricole viabile şi sustenabile ecologic pentru ţările lumii a treia. Iar ţelul suprem este să ajutăm la eradicarea foametei şi a sără‑

ciei pe tot cuprinsul globului. Peste un miliard de oameni, mai ales din Africa subsahariană, Asia de Sud şi America Latină, trăiesc într‑o sărăcie cumplită. Disfuncţionalităţile de natură agricolă abundă în aceste părţi ale lumii, iar consecinţa este distrugerea ecologică şi socială. Ştiu din proprie experienţă ce înseamnă să suferi de foame.

Această călătorie are pentru mine un caracter foarte personal… Ca parteneri, WSU şi GEH au înregistrat progrese importante în dome‑

niul fertilizării solului şi‑al tehnologizării agriculturii. Dezvoltăm sistemele de agricultură organică şi deja terenurile noastre de testare au recolte mai mari cu 30 la sută pe hectar. WSU a avut un rol funda‑

mental în aceste realizări fantastice. Iar GEH se mândreşte cu acei studenţi care ni s‑au alăturat ca stagiari şi care lucrează la terenurile noastre cultivabile din Africa. Munca lor are un efect pozitiv asupra comunităţilor locale şi asupra lor înşişi. Împreună putem lupta cu foametea şi cu sărăcia extremă care distrug aceste regiuni. Dar în epoca evoluţiei tehnologice, când lumea civilizată a luat un avans considerabil, adâncind şi mai tare prăpastia între favorizaţi şi defa‑

vorizaţi, este esenţial să ne amintim că nu trebuie să irosim resur‑

sele finite ale planetei. Resursele aparţin întregii omeniri şi trebuie să le economisim, să găsim feluri de a le reînnoi şi de a crea soluţii noi pentru a hrăni această planetă suprapopulată. Cum am mai spus, eforturile reunite ale GEH şi WSU vor genera soluţii şi este 272 Grey

E L James 273

misiunea noastră să facem cunoscut acest mesaj. Prin intermediul diviziei de telecomunicaţii a GEH intenţionăm să oferim o sursă de informare şi educare în ţările în curs de dezvoltare. Sunt mândru să

vă anunţ că facem progrese impresionante în domeniul tehnologiei solare, a rezistenţei bateriilor şi a distribuţiei wireless, ceea ce va duce internetul în cele mai îndepărtate părţi ale lumii — iar obiectivul nostru este să‑l oferim gratis utilizatorilor din aceste zone. Accesul la educaţie şi la informaţie, pe care noi îl considerăm aici firesc, este un factor crucial al eradicării sărăciei în aceste regiuni în curs de dezvoltare. Noi suntem norocoşi. Suntem privilegiaţi. Unii mai mult ca alţii, iar eu fac parte din această categorie. Avem obligaţia morală

de a oferi şi celor mai puţin norocoşi o viaţă decentă, sănătoasă, sigură şi îndestulătoare, cu acces la multe dintre resursele de care noi ne bucurăm aici. Închei cu un citat după care m‑am ghidat întot‑

deauna. Şi parafrazez un proverb amerindian: „Doar atunci când ultima frunză va cădea, când ultimul copac va muri şi când ultimul peşte va fi prins ne vom da seama că nu putem mânca bani“.

Când încep aplauzele, mă aşez şi evit să mă uit la Ana, îndrep‑

tându‑mi privirea către panoul WSU agăţat în spatele amfiteatrului.

Dacă vrea să mă ignore, bine. Şi eu mă pricep la jocul ăsta.

Rectorul se ridică să anunţe înmânarea diplomelor. Şi aşa începe agonia, până o să ajungem la ea şi o s‑o văd din nou.

După o veşnicie îi aud numele: „Anastasia Steele“. Un val de aplauze, apoi vine către mine gânditoare şi îngrijorată.