mai aştept un trofeu.

— Într‑o bună zi, nu‑i aşa?

— Sper.

Ana are o discuţie aprinsă cu Kavanagh. Despre ce‑or vorbi femeile astea două?

— Şi acum vă mai duceţi la pescuit? mă adresez din nou dom nului Steele.

— Desigur. José — prietenul Anei —, tatăl lui şi cu mine fugim la pescuit de câte ori avem ocazia.

Al naibii fotograf! Iar el?

— El e tipul care are grijă de Broscuţă?

— Da, el e.

— Minunată maşină, Broscuţa. Sunt fan al maşinilor germane.

— Da? Annie moare după maşinuţa asta, dar eu cred că i‑a trecut de mult vremea.

— E ciudat că spuneţi asta. Mă gândeam să‑i împrumut una dintre maşinile companiei. Credeţi că va accepta?

— Probabil. Cum consideră Annie.

— Minunat. Am impresia că Anei nu‑i place pescuitul.

— Nu. Fata asta seamănă cu maică‑sa. Nu suportă ca peştele să

sufere. Nici râmele, de fapt. Are un suflet bun.

Se uită la mine cu subînţeles. Ah. Un avertisment de la Raymond Steele. Încerc să glumesc.

— Nu mă mir că n‑a mâncat peştele acela pe care l‑am comandat zilele trecute.

Steele chicoteşte.

— Mănâncă peşte fără probleme.

Ana a terminat de vorbit cu fraţii Kavanagh şi se întoarce la noi.

— Bună, zice, zâmbindu‑ne.

— Annie, unde e toaleta? întreabă Steele.

Ea îi spune că trebuie să iasă din cort şi apoi s‑o ia la stânga.

— Ne vedem imediat. Distraţi‑vă, copii, zice el.

Ana se uită în urma lui, apoi mă priveşte agitată. Dar, înainte ca oricare dintre noi să apuce să spună ceva, ne întrerupe fotograful. Ne face repede o poză împreună, apoi dispare.

— Deci l‑ai fermecat şi pe tata? zice Ana, cu o voce dulce şi zeflemitoare.

— Şi pe el?

Pe tine te‑am fermecat, domnişoară Steele?

Îmi trec degetele peste obrajii ei care se îmbujorează.

— Ah, mi‑aş dori să ştiu la ce te gândeşti, Anastasia.

O prind de bărbie şi‑i ridic capul ca să‑i citesc expresia feţei. Ea rămâne nemişcată şi se uită fix la mine.

— Acum, şopteşte ea, mă gândesc că ai o cravată frumoasă.

Mă aşteptam la o declaraţie; răspunsul ei mă face să râd.

— În ultima vreme a devenit favorita mea.

Zâmbeşte.

— Arăţi minunat, Anastasia. Rochia asta cu spatele gol ţi se potriveşte şi mă lasă să te mângâi pe spate, să‑ţi pipăi pielea delicată.

Are buzele desfăcute şi răsuflarea întretăiată, iar eu simt atracţia puternică dintre noi.

280 Grey

E L James 281

— Ştii că va fi bine, nu‑i aşa, iubito?

Tonul meu coborât îmi trădează dorinţa.

Închide ochii, înghite în sec şi inspiră adânc. Când îi deschide la loc, pare nelinişită.

— Dar vreau mai mult, zice ea.

— Mai mult?

La naiba. Ce e asta?

Ea dă din cap.

— Mai mult? şoptesc din nou.

Îi simt buza catifelată sub degetul meu.

— Tu vrei romantism.