— Asistenta ta mi‑a spus că eşti la Portland.
Are vocea plină de speranţă.
La naiba. Crede că sunt cu Ana.
— Da, am treabă.
— Ce mai face Anastasia?
Iată!
— Din câte ştiu, face bine, Grace. Ce vrei de la mine?
Ah, Doamne sfinte. Şi mama este o persoană ale cărei aşteptări trebuie remodelate.
238 Grey
E L James 239
— Mia vine acasă cu o săptămână mai devreme, sâmbătă.
Eu sunt de gardă atunci şi tatăl tău este plecat la o conferinţă
unde susţine un seminar despre caritate şi întrajutorare, zice ea.
— Vrei s‑o iau eu de la aeroport?
— Vrei?
— Desigur. Roag‑o să‑ţi spună când ajunge.
— Mulţumesc, dragule. Salut‑o pe Anastasia din partea mea.
— Trebuie să închid. La revedere, mamă.
Închid înainte să apuce să‑mi mai pună şi alte întrebări dubi‑
oase. Taylor deschide portiera.
— Ar trebui să scap de aici până la ora trei.
— Da, domnule Grey.
— Mâine poţi s‑o vezi pe fiica ta, Taylor?
— Da, domnule.
Are o expresie caldă şi plină de mândrie paternă.
— Minunat.
— Vin să vă iau la trei, zice el.
Mă îndrept către clădirea administrativă a universităţii… O să
fie un prânz foarte lung.
Astăzi am reuşit să nu mă gândesc deloc la Anastasia Steele.
Aproape deloc. În timpul prânzului au fost momente când mi‑am imaginat că suntem împreună în camera de joacă… Cum a numit‑o ea? Camera Roşie a Durerii. Clatin din cap, zâmbind şi‑mi verific e‑mailul. Femeia asta se pricepe la cuvinte, dar deocamdată n‑am primit nimic de la ea pe ziua de azi.
Mă schimb din costum în trening, pregătit să mă duc la sala de forţă a hotelului. Când sunt pe picior de ieşire din cameră, aud un sunet. E ea.
De la: Anastasia Steele
Despre: Inconvenientele mele… Dar ale tale?
Data: 24 mai 2011, 18:29
Către: Christian Grey
Domnule,
Vă rog să observaţi de când datează: 1580–1590. Vă reamintesc cu respect că suntem în anul 2011. A trecut mult timp de atunci.
Vă sugerez o altă definiţie ca s‑o studiaţi până la ora întâlnirii noastre:
Compromis — substantiv
