Nu e chiar reacţia la care speram. Îmbujorarea dată de şampanie a dispărut şi chipul i‑a redevenit palid.
— Sunt de acord să‑mi împrumuţi maşina, aşa cum ai făcut cu laptopul.
Clatin din cap. De ce e atât de dificilă? Niciuna dintre celelalte supuse n‑a reacţionat aşa când a primit o maşină. De obicei erau încântate.
— Bine. Împrumut. Pe termen nelimitat, aprob eu printre dinţi.
— Nu, nu nelimitat, ci doar acum. Mulţumesc, spune ea încet şi, aplecându‑se, mă sărută pe obraz. Mulţumesc pentru maşină, Domnule.
Cuvântul acesta. Din gura ei dulce. O iau şi o lipesc de mine, cu degetele în părul ei.
— Eşti o femeie dificilă, Ana Steele.
O sărut apăsat, despărţindu‑i buzele cu limba, iar ea îmi răspunde la fel, cu aceeaşi pasiune, împletindu‑şi limba cu a mea.
Trupul meu reacţionează — o doresc. Aici. Acum. Sub cerul liber.
— Trebuie să mă stăpânesc din toate puterile ca să nu ţi‑o trag pe capota maşinii chiar acum, doar ca să‑ţi arăt că eşti a mea şi că, dacă vreau să‑ţi cumpăr o maşină, o să‑ţi cumpăr o maşină. Acum hai înăuntru să te dezbrac, mârâi eu.
Apoi o mai sărut o dată, insistent şi posesiv. O iau de mână, o duc înapoi în apartament, trântind uşa de la intrare în urma noastră
şi mergând direct în dormitor. Acolo îi dau drumul şi aprind veioza de pe noptieră.
— Te rog să nu fii supărat pe mine, şopteşte ea.
Vorbele ei îmi domolesc mânia.
— Îmi pare rău pentru maşină şi pentru cărţi…
Se opreşte şi‑şi linge buzele.
— Mă sperii când eşti supărat.
La naiba. Nimeni nu mi‑a mai spus aşa ceva vreodată. Închid ochii. Ultimul lucru pe care mi‑l doresc e s‑o sperii.
Calmează‑te, Grey.
E aici. E în siguranţă. Are chef. Nu‑i da cu piciorul doar pentru că
nu ştie cum să se poarte.
Deschid ochii şi o văd pe Ana privindu‑mă, dar nu cu teamă, ci cu nerăbdare.
— Întoarce‑te, îi cer, cu o voce blândă. Vreau să‑ţi scot rochia.
Mă ascultă imediat.
Fată ascultătoare.
Îi dau jos haina mea de pe umeri şi o arunc pe podea, apoi îi dau la o parte părul de pe gât. Atingerea pielii ei delicate mă linişteşte.
Acum când face ce i se spune, mă relaxez. Îi trec vârful degetului pe şira spinării şi găsesc fermoarul îngropat în şifon cenuşiu.
— Îmi place rochia asta. Îmi place să‑ţi văd pielea desăvârşită.
Îmi bag degetul în spatele rochiei şi o trag mai aproape de mine.
Îmi îngrop faţa în părul ei şi îi inspir parfumul.
— Miroşi atât de bine, Anastasia. Atât de dulce.
Miros de toamnă.
Parfumul ei reconfortant, amintindu‑mi de perioada prosperă
şi fericită a vieţii mele. Îi inspir aroma delicioasă şi îmi plimb nasul de la ureche către gâtul ei, apoi către umăr, sărutând‑o peste tot. Îi desfac încet fermoarul rochiei şi‑i sărut şi‑i ling pielea până ajung la umărul celălalt.
Ea tremură la atingerea mea.
Ah, iubito.
302 Grey
E L James 303
— O să înveţi să nu faci gălăgie, şoptesc printre sărutări şi‑i deschid nasturele de la gât.
Rochia îi cade la picioare.
