— Ai mâncat?

— Nu.

Deloc? Bine. Va trebui să rezolvăm asta. Îmi trec mâna prin păr şi o întreb, cât pot de neutru:

— Ţi‑e foame?

— Nu de mâncare, mă tachinează ea.

Oau. Parcă a vorbit direct cu penisul meu.

Mă aplec în faţă, îmi lipesc buzele de urechea ei şi îi simt parfumul îmbătător.

— Eşti mai nerăbdătoare ca niciodată, domnişoară Steele — şi, să‑ţi spun drept, aşa sunt şi eu. Dar dr. Greene trebuie s‑ajungă în scurt timp.

Mă apropii de ea.

— Aş vrea să mănânci.

E o rugăminte.

— Ce poţi să‑mi spui despre dr. Greene? schimbă ea intenţionat subiectul.

— E cel mai bun ginecolog din Seattle. Ce pot să‑ţi spun mai mult? Cel puţin aşa i‑a spus medicul meu asistentei mele.

— Credeam că o să mă vadă doctorul tău. Şi nu‑mi spune că eşti de fapt femeie, că nu te cred.

Îmi stăpânesc un hohot de râs.

— Cred că e mai bine să te consulte un specialist. Tu nu crezi?

Se uită la mine întrebător, dar mă aprobă dând din cap.

Mai avem un subiect de lămurit.

— Anastasia, mamei i‑ar plăcea să vii diseară la cină. Cred că şi Elliot o invită pe Kate. Nu ştiu exact ce părere am despre asta. Va fi ciudat pentru mine să te prezint familiei.

Stă o secundă pe gânduri, apoi îşi aruncă părul pe spate aşa cum face de fiecare dată înainte să ne contrazicem. Dar pare mai degrabă

jignită, nu pusă pe ceartă.

— Ţi‑e ruşine cu mine?

Pare şocată.

Ah, pentru numele lui Dumnezeu.

368 Grey

E L James 369

— Sigur că nu.

Dintre toate lucrurile pe care le putea spune! Mă uit la ea îndu‑

rerat. Cum poate gândi aşa ceva despre ea însăşi?

— De ce e ciudat? mă întreabă.

— Pentru că n‑am mai făcut aşa ceva niciodată.

Tonul meu e plin de iritare.

— Tu de ce ai voie să‑ţi dai ochii peste cap şi eu nu?

— Nu mi‑am dat seama c‑am făcut aşa.

Mă ceartă. Din nou.

— Nici eu nu‑mi dau seama, de obicei, se răsteşte ea.

La naiba. Ne certăm?

Taylor îşi drege vocea.

— A sosit dr. Greene, domnule, spune el.

— Condu‑o în camera domnişoarei Steele.

Ana se întoarce şi mă priveşte, iar eu îi întind mâna.

— Nu vii şi tu, nu‑i aşa?

Pare îngrozită şi amuzată în acelaşi timp.

Râd, dar trupul mi se înfioară.

— Aş da bani buni să pot privi, crede‑mă, Anastasia, dar nu cred că doamna doctor ar fi de acord cu aşa ceva.

Îmi dă mâna, iar eu o iau în braţe şi‑o sărut. Are buzele moi şi calde şi ispititoare; mâinile îmi alunecă în părul ei şi o sărut şi mai apăsat. Când mă retrag, pare ameţită. Îmi lipesc fruntea de fruntea ei.

— Mă bucur atât de mult că eşti aici. De‑abia aştept să te dezbrac.

Nu‑mi vine să cred ce dor mi‑a fost de tine.

— Haide. Vreau s‑o cunosc şi eu pe dr. Greene.

— N‑o cunoşti?