Ah, da. Recunosc ambalajul discret: este cravaşa de călărie.

— Mulţumesc.

— Doamna Jones a spus că se întoarce mâine spre seară.

— Bine. Cred că asta‑i tot pentru azi, Taylor.

— Prea bine, domnule, zice el cu un zâmbet politicos şi se duce la el în birou.

Iau cravaşa şi mă strecor în dormitor. Va fi introducerea perfectă

în lumea mea: după cum a recunoscut, Ana n‑are niciun termen de comparaţie în privinţa pedepsei corporale, în afară de bătaia la fund pe care i‑am administrat‑o aseară. Care a excitat‑o. Cu cravaşa va trebui s‑o iau uşor şi s‑o‑nvăţ să‑i placă.

Să‑i placă de‑adevăratelea. Cravaşa de călărie e perfectă. O să‑i demonstrez că teama e numai în mintea ei. Când se va obişnui cu toate astea, putem merge mai departe.

Sper că vom putea merge mai departe…

O s‑o luăm uşor. Şi o să facem numai ce poate suporta. Dacă

vreau ca asta să meargă, trebuie s‑o luăm în ritmul ei. Nu în ritmul meu.

Mă mai uit o dată la cravaşă şi o pun apoi în dulap, pentru mâine.

Îmi deschid laptopul ca să m‑apuc de lucru şi atunci îmi sună

telefonul. Sper să fie Ana, dar din păcate e doar Elena.

Trebuia oare s‑o sun?

— Bună, Christian. Ce mai faci?

— Bine, mulţumesc.

— Te‑ai întors de la Portland?

360 Grey

E L James 361

— Da.

— Ai chef să luăm cina împreună diseară?

— Diseară nu. Mia de‑abia s‑a întors de la Paris şi sunt consemnat acasă.

— Ah. De către Mama Grey. Ce mai face?

— Mama Grey? E bine. Cred. De ce? Ştii tu ceva ce eu nu ştiu?

— Întrebam şi eu, Christian. Nu mai fi atât de sensibil.

— Te sun săptămâna viitoare. Poate luăm cina atunci.

— Bine. Ai cam dispărut în ultima vreme. Iar eu am cunoscut o femeie care s‑ar putea să ţi se potrivească.

Şi eu la fel.

Nu‑i bag în seamă replica.

— Ne vedem săptămâna viitoare. La revedere.

În timp ce fac un duş mă întreb dacă faptul că a trebuit s‑o vânez pe Ana a făcut‑o mai interesantă… sau aşa e Ana, pur şi simplu?

Cina a fost amuzantă. Soră‑mea a redevenit prinţesa care a fost întotdeauna, iar restul membrilor familiei s‑au transformat din nou în servitorii ei, pe care‑i are la degetul mic. Cu toate odraslele acasă, Grace e în elementul ei; a gătit mâncarea preferată a Miei — pui cu smântână, piure şi sos.

Trebuie să recunosc că şi mie‑mi place mult.

— Povesteşte‑mi despre Anastasia, îmi porunceşte Mia în timp ce stăm la masa de la bucătărie.

Elliot se lasă pe spate în scaunul lui şi‑şi duce mâinile la ceafă.

— Asta trebuie să aud şi eu. Ştii că l‑a dezvirginat?

— Elliot! îl ceartă Grace, plesnindu‑l cu un prosop de şters vase.

— Au!

El se fereşte.

Îmi dau ochii peste cap exasperat.

— Am cunoscut o fată.

Ridic din umeri.

— Asta‑i tot.

— Nu poţi să ne faci aşa ceva! obiectează Mia, bosumflându‑se.

— Ba da, Mia, uite că poate. Şi tocmai a făcut‑o.

Carrick îi aruncă o privire dezaprobatoare peste ochelari.

— O s‑o cunoaştem cu toţii mâine la cină, nu‑i aşa, Christian?

zice Grace, zâmbind cu subînţeles.

Ah, la naiba.