De fapt, ştiu ce‑o să fac, dacă acea cravaşă de călărie soseşte la timp. Şi cu acest gând tentant dau pe gât restul paharului de Armagnac şi mă duc să mă culc.

Sâmbătă,

28 mai 2011

354 Grey

Sâmbătă,

28 mai 2011

— Christian! exclamă încântată Mia şi vine în fugă către mine, lăsându‑şi baltă căruciorul plin cu bagaje.

Mă cuprinde cu mâinile de gât şi mă îmbrăţişează cu putere.

— Mi‑a fost dor de tine, zice ea.

— Şi mie mi‑a fost dor de tine.

O îmbrăţişez şi eu. Se dă în spate şi mă cercetează cu ochii ei negri şi atenţi.

— Arăţi bine, face ea. Povesteşte‑mi despre fata asta!

— Hai să ajungem acasă, cu bagajele tale cu tot.

Îi iau căruciorul, care cântăreşte o tonă, şi ieşim împreună din terminal, îndreptându‑ne către parcare.

— Deci cum a fost la Paris? Mi se pare că l‑ai adus pe tot acasă

cu tine.

— C’est incroyable! exclamă ea. Însă Floubert a fost un nemernic.

Frate. S‑a purtat oribil. Un profesor de rahat, dar un bucătar excelent.

— Asta înseamnă că găteşti tu diseară?

— Ah, speram să gătească mama.

356 Grey

E L James 357

Mia începe să vorbească despre Paris şi nu mai tace: despre camera ei micuţă, Sacré‑Coeur, Montmartre, parizienii, cafeaua, vinul roşu, brânza, moda, cumpărăturile. Dar mai ales despre modă şi cumpără‑

turi. Şi eu care credeam că s‑a dus la Paris ca să‑nveţe să gătească.

Mi‑a lipsit ciripeala ei; e reconfortantă şi bine‑venită. Ea este singura persoană pe care o cunosc care nu mă face să mă simt…

altfel.

— Ea e surioara ta, Christian. O cheamă Mia.

Mami mă lasă s‑o ţin în braţe. E foarte mică. Şi arepărul negru, negru de tot.

Zâmbeşte. N‑are dinţi. Scot limba la ea. Râde molipsitor.

Mami mă lasă să ţin din nou bebeluşul în braţe. O

cheamă Mia.

O fac să râdă. O ţin în braţe şi nu‑i mai dau drumul. E

în siguranţă la mine în braţe.

Pe El iot nu‑l interesează Mia. Ei îi curge din gură şiplânge.

Iar el strâmbă din nas când ea face caca.

Când Mia plânge, El iot o ignoră. Eu însă o ţin în braţeşi ea nu mai plânge.

Adoarme la mine în braţe.

— Mi‑a, şoptesc.

— Ce‑ai spus? întreabă mami, făcându‑se albă la faţă.

— Mi‑a.

— Da. Da. Băiat scump, Mia. O cheamă Mia.

Şi mami începe să plângă de fericire.

Intru pe alee, parchez în faţa uşii casei părinţilor mei, scot baga‑

jele Miei şi le car până în hol.

— Unde‑i toată lumea? se bosumflă Mia.

Acasă la părinţii mei e doar menajera — e o studentă venită la schimb şi nu mai ştiu cum o cheamă.

— Bine‑ai venit acasă, îi spune Miei în engleza ei stâlcită şi se uită la mine cu ochi mari.

Ah, Doamne. Nu e decât o faţă arătoasă, draga mea.

O ignor pe menajeră şi îi răspund Miei la întrebare.

— Cred că mama e de gardă, iar tata e plecat la o conferinţă. Ai venit acasă cu o săptămână mai devreme.