Mi‑ai spus asta de mai multe ori. Bucură‑te de ele.
Pun şampania pe masă, mă duc în faţa ei şi o prind de bărbie, dându‑i capul pe spate ca să mă uit în ochii ei.
— O să‑ţi cumpăr multe alte lucruri, Anastasia. Obişnuieşte‑te.
Îmi permit. Sunt un om foarte bogat.
O sărut scurt.
— Te rog, adaug eu şi îi dau drumul.
— Mă face să mă simt ieftină, spune ea.
— Nu e cazul. Te gândeşti prea mult la asta. Nu te lua după
judecata altora. Nu‑ţi risipi energia. Gândeşti aşa doar pentru că ai rezerve asupra aranjamentului nostru; e firesc. Nu ştii în ce te bagi.
Neliniştea i se citeşte pe chipul ei frumos.
— Hei, încetează. Nu e nimic ieftin la tine, Anastasia. Nu vreau să
gândeşti aşa. Ţi‑am trimis nişte cărţi vechi care credeam că înseamnă
ceva pentru tine, atâta tot.
Clipeşte de câteva ori şi se uită fix la pachet, neştiind ce să facă.
Păstrează‑le, Ana — sunt pentru tine.
— Ia nişte şampanie, şoptesc, iar ea mă răsplăteşte cu un zâmbet.
290 Grey
E L James 291
— E mai bine.
Deschid şampania şi umplu ceşcuţele delicate pe care mi le‑a aşezat în faţă.
— E roze.
Este surprinsă şi n‑am curajul să‑i spun de ce am ales roze.
— Bollinger La Grande Année Rosé 1999 — un buchet excelent.
— În ceşcuţe.
Zâmbeşte. Zâmbetul ei e molipsitor.
— În ceşcuţe. Felicitări pentru diplomă, Anastasia.
Ciocnim ceştile, iar eu beau. Are gust bun, aşa cum mă aşteptam.
— Mulţumesc.
Duce apoi ceaşca la buze şi soarbe repede din ea.
— Discutăm despre limitele flexibile?
— Întotdeauna nerăbdătoare.
O iau de mână, o duc la canapea — una dintre puţinele piese de mobilier rămase în living — şi ne aşezăm, înconjuraţi de cutii.
— Tatăl tău vitreg e un tip foarte taciturn.
— L‑ai făcut să‑ţi mănânce din palmă.
Chicotesc.
— Doar pentru că mă pricep la pescuit.
— De unde ştiai că‑i place să pescuiască?
— Tu mi‑ai spus. Când am ieşit la cafea.
— Da, eu ţi‑am spus?
Mai ia o gură de şampanie şi închide ochii, savurându‑i gustul.
