— Mi‑am făcut griji din cauza ta.

— Ştiu, îmi pare rău că nu ţi‑am răspuns, dar sunt în ordine.

În ordine? Aş vrea să fiu şi eu aşa…

— Ai avut o seară plăcută? o întreb, încercând să par calm.

— Da. Am terminat de împachetat, iar Kate şi cu mine am comandat mâncare chinezească cu José.

Ah, e din ce în ce mai bine. Nenorocitul ăla de fotograf din nou.

De‑asta nu m‑a sunat.

— Tu ce‑ai făcut? mă întreabă când eu nu‑i zic nimic şi are un ton disperat.

De ce? Ce nu‑mi spune?

Ah, nu gândi mai mult decât trebuie, Grey!

Oftez.

— Am fost la un dineu caritabil. M‑am plictisit de moarte. Am plecat cât de repede am putut.

— Aş vrea să fii aici, şopteşte ea.

— Chiar vrei?

— Da, spune ea cu înflăcărare.

Ah. Poate că‑i e dor de mine.

352 Grey

E L James 353

— Ne vedem duminică? întreb eu, încercând să nu par foarte disperat.

— Da, duminică, zice ea şi cred că zâmbeşte.

— Noapte bună.

— Noapte bună, domnule.

Are o voce răguşită şi mă lasă fără suflu.

— Baftă cu mutarea de mâine, Anastasia.

Rămâne la telefon, respirând uşor. De ce nu închide? Nu vrea să

închidă?

— Închide, şopteşte ea.

Nu vrea să‑mi închidă telefonul şi asta mă binedispune imediat.

Zâmbesc la peisajul din Seattle.

— Nu, închide tu.

— Nu vreau să‑nchid.

— Nici eu nu vreau.

— Ai fost foarte supărat pe mine? mă întreabă.

— Da.

— Şi mai eşti?

— Nu.

Acum că ştiu că eşti teafără.

— Deci n‑o să mă pedepseşti?

— Nu. Sunt omul momentului.

— Am observat, mă tachinează ea şi asta mă face să zâmbesc.

— Poţi închide acum, domnişoară Steele.

— Chiar vreţi să închid, domnule?

— Du‑te la culcare, Anastasia.

— Da, domnule.

Tot nu închide şi îmi dau seama că zâmbeşte larg. Ceea ce mă

binedispune şi mai tare.

— Crezi c‑o să poţi să faci vreodată ceea ce ţi se spune? o întreb.

— Poate. Vedem de duminică încolo, zice ea, cu o voce ispiti‑

toare, şi conexiunea se întrerupe.

Anastasia Steele, ce‑o să mă fac eu cu tine?