Către: Christian Grey

Da, domnule. Am înţeles.

Mulţumesc pentru şampanie şi pentru elicopterul gonflabil, care e acum legat de patul meu.

Ana

Îmi vine‑n cap imaginea Anei legată de patul ei. Mă foiesc pe scaun. Sper c‑a adus patul acela la Seattle.

De la: Christian Grey

Despre: Invidie

Data: 29 mai 2011, 08:11

Către: Anastasia Steele

Cu plăcere.

Să nu‑ntârzii.

Norocos elicopter.

Christian Grey

CEO, Grey Enterprises Holdings, Inc.

Nu‑mi răspunde, aşa că mă duc la frigider să caut ceva de mâncare. Gail mi‑a lăsat nişte cornuri cu unt şi, pentru prânz, o salată Caesar cu pui, cât să ne‑ajungă amândurora. Sper că Ana o va mânca; pe mine nu mă deranjează să mănânc acelaşi lucru două

zile la rând.

Îmi timp ce iau micul dejun apare şi Taylor.

— Bună dimineaţa, domnule Grey. Iată ziarele de duminică.

— Mulţumesc. Anastasia vine aici pe la ora unu, apoi, pe la unu şi jumătate, o anume dr. Greene.

— Prea bine, domnule. Mai e ceva în programul de azi?

— Da. Ana şi cu mine mergem la cină acasă la părinţii mei diseară.

Taylor îşi înclină capul într‑o parte, părând surprins pentru o clipă, dar apoi iese din cameră. Eu mă‑ntorc la cornul meu şi la gemul de caise.

Mda. O duc să‑mi cunoască părinţii. Ce‑i aşa mare scofală?

Nu mă pot linişti. Sunt agitat. Este 12:15 p.m. Timpul se scurge atât de greu astăzi. Mă opresc din muncă, iau ziarele de duminică, mă întorc în living, unde dau drumul la muzică şi citesc.

366 Grey

E L James 367

Spre surprinderea mea, găsesc o fotografie cu mine şi cu Ana la pagina de ştiri locale, făcută la ceremonia de absolvire de la WSU.

Arată adorabil, chiar aşa, puţin speriată.

Aud uşile deschizându‑se şi iat‑o… Are părul desfăcut, puţin sălbatic şi sexy, şi poartă rochia violet cu care era îmbrăcată şi la cina de la The Heathman. Arată senzaţional.

Bravo, domnişoară Steele.

— Hmm, rochia asta.

Am vocea plină de admiraţie şi mă duc s‑o întâmpin.

— Bine‑ai venit înapoi, domnişoară Steele, şoptesc şi o apuc de bărbie, sărutând‑o tandru pe buze.

— Bună, spune ea, înroşindu‑se în obraji.

— Eşti punctuală. Îmi place punctualitatea. Vino‑ncoace.

O iau de mână şi o conduc la canapea.

— Voiam să‑ţi arăt ceva.

Ne aşezăm amândoi şi îi arăt The Seattle Times. Fotografia o face să râdă. Nu e chiar reacţia la care mă aşteptam.

— Deci sunt „prietena“ ta acum, mă tachinează ea.

— Aşa se pare. Aşa scrie în gazetă, deci trebuie să fie adevărat.

M‑am mai calmat puţin acum, că a venit — probabil datorită

faptului că a venit. N‑a fugit de mine. Îi dau părul moale şi mătăsos după ureche; aş vrea foarte mult să i‑l împletesc.

— Deci, Anastasia, acum ştii mult mai bine decât ultima oară

când ai fost aici cum sunt eu.

— Da.

Mă priveşte atent… ştie.

— Cu toate astea, te‑ai întors.

Dă din cap, zâmbindu‑mi timid.

Nu‑mi vine să cred ce noroc am.

Ştiam eu că eşti o ciudată, Ana.