Ce i‑am zis eu în camera de joacă în după‑amiaza asta? N‑ar trebui să‑şi ascundă trupul de privirile mele.

— Vreau la baie, zice ea.

— Acum îmi ceri voie?

— Ăă… nu.

— Anastasia, ştii unde‑i baia. Astăzi, în acest moment al ciudatului nostru aranjament, n‑ai nevoie de permisiunea mea ca să te duci la baie.

Îmi desfac nasturii cămăşii şi‑o scot de pe mine, iar ea iese valvârtej din dormitor, în timp ce eu mă străduiesc din răsputeri să

mă stăpânesc.

Ce‑a apucat‑o?

O seară petrecută la părinţii mei şi acum aşteaptă serenade şi asfinţituri şi plimbări prin ploaie. Eu nu sunt aşa.

I‑am spus asta. Eu nu sunt romantic. Oftez adânc şi‑mi scot pantalonii.

Dar ea vrea mai mult. Vrea toate rahaturile astea romantice.

La naiba.

Mă duc în dressing şi‑mi arunc pantalonii în coşul cu rufe murdare, îmi pun pantalonii de pijama şi mă‑ntorc în dormitor.

Chestia asta n‑are cum să meargă, Grey.

Dar eu vreau să meargă.

Ar trebui s‑o laşi să plece.

Nu. O rezolv eu. Cumva.

Ceasul arată 11:46. Ora de culcare. Îmi verific telefonul să văd dacă

n‑am vreun e‑mail urgent. N‑am nimic. Bat scurt la uşa de la baie.

— Intră, zice Ana.

Se spală pe dinţi — cu periuţa mea. Scuipă apa în chiuvetă, iar eu stau lângă ea şi privirile ni se întâlnesc în oglindă. Ochii îi sclipesc, puşi pe pozne. Se clăteşte şi, fără să spună nimic, îmi întinde mie periuţa de dinţi. Eu mi‑o vâr în gură, iar ea pare foarte mulţumită.

Şi uite‑aşa, toată tensiunea din schimbul nostru de replici de mai devreme s‑a evaporat.

— Simte‑te liberă să‑mi foloseşti periuţa de dinţi, zic eu la mişto.

— Mulţumesc, domnule.

Surâde şi, pentru un moment am senzaţia c‑o să facă o plecă‑

ciune, dar ea iese şi mă lasă să mă spăl pe dinţi.

Când mă‑ntorc în dormitor o găsesc băgată sub cuvertură.

Ar trebui să fie întinsă sub mine.

— Ştii că nu aşa îmi imaginam seara asta.

Am un glas morocănos.

— Imaginează‑ţi că ţi‑aş spune eu că nu mă poţi atinge, zice ea, certăreaţă ca de obicei.

N‑are de gând s‑o lase baltă. Mă aşez pe pat.

— Anastasia, ţi‑am mai spus. Cincizeci de umbre. Am avut un început greu în viaţă — nu vrei să te încarc cu asemenea mizerii. De ce‑aş face aşa ceva?

416 Grey

E L James 417

Nimeni n‑ar trebui să afle de asemenea mizerii!

— Pentru că vreau să te cunosc mai bine.

— Mă cunoşti destul de bine.

— Cum poţi spune aşa ceva?

Se ridică în capul oaselor şi îngenunchează cu faţa la mine, seri‑

oasă şi nerăbdătoare.

Ana. Ana. Ana. Las‑o baltă. Pentru numele lui Dumnezeu.

— Îţi dai ochii peste cap, zice ea. Ultima oară când am făcut eu, am sfârşit‑o pe genunchii tăi.

— Ah, ce mi‑ar plăcea să te aşez acolo din nou.

Chiar cum.

Faţa i se luminează.

— Spune‑mi şi poţi s‑o faci.

— Poftim?

— M‑ai auzit bine.

— Te târguieşti cu mine?