Nu vreau să‑i dau drumul de lângă mine.

— Am observat.

Are un ton neutru.

— Pe tine te deranjează?

N‑ar trebui. E ceva natural. Am mai cunoscut o singură femeie care făcea nazuri când venea vorba să facem sex când era la ciclu, dar ei nu‑i acceptam prostiile.

— Nu, deloc.

Ana mă priveşte cu ochii ei albaştri şi limpezi.

502 Grey

E L James 503

— Bine. Hai să facem baie.

O eliberez, iar ea ridică din sprâncene pentru un moment când îmi vede pieptul. Faţa ei înroşită devine un pic mai palidă şi se uită

în ochii mei, înnegurată.

— Ce s‑a întâmplat? o întreb, alarmat de expresia ei.

— Cicatricele tale. Nu sunt de la vărsat‑de‑vânt.

— Nu, nu sunt.

Am un glas îngheţat.

Nu vreau să vorbesc despre asta.

Mă ridic în picioare, o apuc de mână şi‑o trag şi pe ea sus.

În ochii ei se citeşte teama.

În curând i se va face milă de mine.

— Nu te uita la mine aşa, o avertizez şi‑i dau drumul la mână.

Nu vreau să‑ţi fie milă de mine, Ana. Nu face asta.

Îşi priveşte mâna şi sper să‑şi dea seama că am pedepsit‑o.

— Ea ţi‑a făcut asta?

Vocea de‑abia i se aude.

Mă uit urât la ea, fără să spun nimic şi încercând să‑mi stăpânesc furia. Tăcerea mea o face să se uite la mine.

— Ea? mârâi eu. Adică doamna Robinson?

Ana păleşte la auzul tonului meu.

— Nu e o bestie, Anastasia. Sigur că nu ea. Nu pricep de ce simţi nevoia s‑o faci să pară un monstru.

Îşi lasă capul în jos ca să evite să mă privească‑n ochi, trece repede pe lângă mine şi intră în cadă, scufundându‑se în spumă atât de adânc încât nu‑i mai văd trupul. Se uită la mine, cu chipul spăsit şi senin, spunând:

— Mă întreb cum ai fi fost dacă n‑ai fi cunoscut‑o. Dacă nu ţi‑ar fi făcut cunoştinţă cu, ăăă, stilul tău de viaţă.

La naiba. Ne‑am întors la Elena.

Mă duc către cadă, intru în apă şi mă aşez departe de ea. Mă

priveşte, aşteptând un răspuns. Tăcerea îşi face loc între noi până

când nu‑mi mai aud decât pulsul bubuindu‑mi în urechi.

La naiba.

Nu‑şi ia ochii de la mine.

Potoleşte‑te, Ana!

Nu. Asta nu se va‑ntâmpla.

Clatin din cap. Imposibilă femeie.

— Probabil c‑aş fi luat‑o pe urmele mamei mele naturale, dacă

n‑ar fi existat doamna Robinson.

Îşi dă o şuviţă umedă după ureche, fără să spună nimic.

Ce pot să spun despre Elena? Mă gândesc la relaţia noastră: Elena şi cu mine. Acei ani învolburaţi. Misterul. Întâlnirile pe ascuns.

Durerea. Plăcerea. Orgasmul… Ordinea şi calmul pe care mi le‑a adus în viaţă.

— M‑a iubit într‑un fel care mi s‑a părut… acceptabil, spun eu, mai mult pentru mine.

— Acceptabil? zice Ana, neîncrezătoare.

— Da.

Aşteaptă.

Mai vrea informaţii.