— Ah, aici eraţi! exclamă Mia, zâmbindu‑ne.
Dacă venea cu două minute mai devreme, situaţia ar fi fost cu totul dubioasă.
— Îi arătam Anastasiei împrejurimile.
Îi întind Anei mâna. Aş vrea să‑i sărut degetele, dar mă mulţu‑
mesc s‑o strâng uşor.
— Kate şi Elliot vor să plece. Vă vine să credeţi aşa ceva? Nu pot sta fără să se atingă unul pe celălalt.
Mia strâmbă din nas îngreţoşată.
— Voi ce‑aţi făcut pe‑aici?
— I‑am arătat Anastasiei trofeele mele de la canotaj.
Cu mâna liberă arăt către statuetele din metal fals‑preţios câşti‑
gate pe vremea când făceam canotaj la Harvard, aranjate pe rafturile din capătul camerei.
— Hai să ne luăm la revedere de la Kate şi Elliot.
406 Grey
E L James 407
Mia se răsuceşte, iar eu o las pe Ana în faţa mea, dar înainte să
ajungem la scări, îi trag una la fund.
Îşi înăbuşeşte ţipătul.
— O s‑o fac din nou, Anastasia, şi încă foarte curând, îi şoptesc în ureche, apoi o iau în braţe şi o sărut pe păr.
Mergem de mână de‑a lungul peluzei înapoi în casă, în timp ce lângă noi Mia trăncăneşte vrute şi nevrute. E o seară minunată; a fost o zi minunată. Mă bucur că Ana mi‑a cunoscut familia.
De ce n‑am mai făcut asta niciodată?
Pentru că nu mi‑am dorit.
O strâng pe Ana de mână, iar ea mă priveşte sfioasă şi‑mi zâmbeşte dulce. În cealaltă mână îi duc pantofii şi, când ajungem la treptele de piatră, mă aplec s‑o încalţ şi‑i închei fiecare sanda în parte.
— Gata, o anunţ când termin.
— Ah, vă mulţumesc, domnule Grey, spune ea.
— Plăcerea e de partea mea.
— Îmi dau seama de asta, domnule, mă necăjeşte ea.
— Ah, voi doi sunteţi atât de drăguţi! se pisiceşte Mia când intrăm în bucătărie.
Ana se uită la mine cu subînţeles.
Aflaţi deja în hol, Kavanagh şi Elliot se pregătesc să plece. Ana o îmbrăţişează pe Kate, dar apoi o trage deoparte şi încep să discute aprins.
Ce mama dracului mai e şi asta? Elliot o apucă pe Kavanagh de braţ şi părinţii mei le fac cu mâna până când cei doi se urcă în cami‑
oneta lui Elliot.
— Ar trebui să plecăm şi noi — mâine ai interviuri.
Trebuie să ne‑ntoarcem la ea la apartament şi e deja aproape ora 11:00.
— Nu credeam că‑şi va găsi vreodată pe cineva! zice Mia, îmbră‑
ţişând‑o strâns pe Ana.
Ah, pentru numele lui Dumnezeu…
— Ai grijă de tine, Ana dragă, spune Grace, zâmbind cald către iubita mea.
O trag pe Ana lângă mine.
— Hai să n‑o speriem şi nici să n‑o răsfăţăm prea tare cu atâta afecţiune.
— Christian, nu ne mai enerva, mă apostrofează Grace aşa cum o face de‑obicei.
