Îi spun că mă văd cu ei mâine. Sunt mult mai conciliant şi mai echilibrat în ceea ce spun, căci acesta e un punct sensibil pentru Ros.

— Vreau să văd ce are Georgia de oferit dacă ne mutăm aici.

Iau un pahar de pe raft, i‑l ofer Anei şi‑i arăt unde este găleata cu gheaţă.

— Dacă stimulentele lor sunt destul de atrăgătoare, continui eu, cred c‑ar trebui să luăm în considerare varianta asta, deşi mă ener‑

vează rău de tot căldura de aici.

Ana îşi toarnă băutura în pahar.

— E prea târziu să te răzgândeşti, Christian. Dar s‑ar putea să ne ofere câteva avantaje în plus faţă de Detroit, reflectează Ros.

— De acord, Detroit are şi el avantajele sale şi e mult mai răcoare acolo. Dar pentru mine locul ăla e plin de fantome.

— Roagă‑l pe Bill să mă sune. Mâine.

Acum e târziu şi am un musafir.

— Nu prea devreme, adaug eu.

Ros îmi urează noapte bună, iar eu închid telefonul.

Ana mă priveşte cu rezervă în timp ce eu o sorb din ochi. Părul bogat îi cade pe umerii înguşti, încadrându‑i chipul frumos şi gânditor.

496 Grey

E L James 497

— Nu mi‑ai răspuns la întrebare, murmură ea.

— Nu.

— Nu, nu mi‑ai răspuns la întrebare sau nu, n‑ai iubit‑o?

N‑o să se lase cu una, cu două. Mă sprijin de perete şi îmi încru‑

cişez braţele ca să nu fiu tentat s‑o trag lângă mine.

— Ce cauţi aici, Anastasia?

— Tocmai ţi‑am zis.

Curmă‑i suferinţa, Grey.

— Nu. N‑am iubit‑o.

Umerii i se relaxează şi trăsăturile i se îndulcesc. Este ceea ce‑şi dorea să audă.

— Eşti regina geloziei, Anastasia. Cine‑ar fi crezut?

Dar eşti oare zeiţa mea ?

— Faci mişto de mine, domnule Grey?

— Nu mi‑aş permite, replic eu.

— Ah, ba cred că‑ţi permiţi — şi încă destul de des.

Zâmbeşte cu subînţeles şi se muşcă de buza de jos.

Face asta intenţionat.

— Te rog, nu te mai muşca de buză. Eşti la mine în cameră, nu te‑am văzut de aproape trei zile şi am zburat cale lungă ca să văd.

Vreau să mă asigur că suntem în regulă, în singurul fel de care sunt capabil. Vreau să i‑o trag cât pot de tare.

Îmi vibrează telefonul, dar îl închid fără să mă uit cine mă sună.

Oricine‑ar fi poate s‑aştepte.

Păşesc către ea.

— Te doresc, Anastasia. Acum. Şi tu mă doreşti pe mine. De‑asta ai venit aici.

— Chiar voiam să ştiu, zice ea.

— Acum, că ai aflat, rămâi sau pleci? o întreb, stând în faţa ei.

— Rămân, spune ea, cu ochii ţintă la mine.

— Ah, ce bine.

Mă uit fix la ea şi observ cum irisurile îi devin tot mai negre.

Mă doreşte.

— Erai atât de supărată pe mine, şoptesc.

Încă e ceva nou pentru mine să am de‑a face cu mânia ei, să ţin cont de sentimentele sale.

— Da.

— Nu‑mi amintesc ca cineva, în afara membrilor familiei mele, să se fi supărat vreodată pe mine. Îmi place asta.

Îi ating uşor faţa cu vârfurile degetelor, până ajung la bărbie. Ea închide ochii şi‑şi mişcă obrazul după mângâierea mea. Mă aplec şi‑mi trec nasul peste umărul ei gol, până la ureche, inspirându‑i parfumul dulce, în vreme ce dorinţa îmi cuprinde întregul trup.

Degetele mele urcă până în părul ei, pe ceafă.