Ana mă prinde că‑mi dau ochii peste cap şi‑mi aruncă o privire nimicitoare.
Grace mă întâmpină cu câte un sărut pe ambii obraji.
— Bună, dragule.
Străluceşte de fericire că‑şi vede toţi copiii acasă. Carrick îmi întinde mâna.
— Bună, fiule. Nu ne‑am văzut de mult.
Ne strângem mâna şi le urmăm pe doamne în living.
— Tată, m‑ai văzut ieri, mormăi eu.
Tata glumeşte — e un tip foarte glumeţ.
Kavanagh şi Elliot se giugiulesc pe una dintre canapele. Dar când intrăm, Kavanagh se ridică în picioare ca s‑o îmbrăţişeze pe Ana.
— Christian.
Mă salută politicos dând din cap.
— Kate.
Iar acum Elliot îşi pune labele lui mari pe Ana.
La naiba, cine ar fi bănuit că familia asta e atât de sensibilă şi de caldă aşa, dintr‑odată?
Las‑o în pace. Mă uit urât la Elliot, iar el rânjeşte — are pe faţă
o expresie care‑mi spune „uite‑aşa se face“. Îmi strecor mâna peste mijlocul Anei şi o trag mai aproape de mine. Toată lumea se uită la noi. La naiba. Parc‑am fi la circ.
— Beţi ceva? întreabă tata. Prosecco?
— Sigur, răspundem într‑un glas Ana şi cu mine.
Mia se leagănă pe scaunul ei şi bate din palme.
— Spuneţi chiar aceleaşi lucruri în acelaşi timp. Le aduc eu de băut.
Pleacă valvârtej din cameră.
Ce mama dracului are familia mea?
Ana se încruntă. Probabil că şi ei i se pare că sunt ciudaţi.
— Cina e aproape gata, zice Grace, ieşind şi ea după Mia.
— Ia loc, îi spun Anei şi o conduc către una dintre canapele.
Face cum îi spun, iar eu mă aşez lângă ea, atent să nu cumva s‑o ating. Trebuie să dau un exemplu acestei familii exagerat de afectuoase.
Oare aşa au fost tot timpul?
Tata mă scoate dintr‑ale mele.
— Discutam despre vacanţe, Ana. Elliot s‑a hotărât să meargă cu Kate şi cu familia ei în Barbados timp de o săptămână.
Frate! Mă uit la Elliot. Ce naiba s‑a întâmplat cu domnul Iubeşte‑le şi Părăseşte‑le? Kavanagh trebuie să fie bună la pat. Că‑n rest pare suficient de snoabă.
— Acum, că ţi‑ai luat diploma, intri şi tu în vacanţă? o întreabă
Carrick pe Ana.
— Mă gândesc să plec până în Georgia pentru câteva zile, răspunde ea.
394 Grey
E L James 395
— Georgia? fac eu, incapabil să‑mi ascund uimirea.
— Acolo locuieşte mama mea, spune ea, cu o voce ezitantă, şi n‑am mai văzut‑o de‑o vreme.
— Şi când te gândeşti să pleci? mă răstesc eu.
— Mâine, mai pe seară.
Mâine! Ce mama dracului? Şi eu aflu de‑abia acum?
