e agitată.

— Bună, spune ea, cu vocea gâtuită.

— Bună.

Mă aplec şi‑o sărut pe obraz. Miroase senzaţional, chiar dacă se încordează toată când o ating cu buzele. Arată adorabil; s‑a bronzat puţin şi nu poartă sutien. Sânii i se întrezăresc prin materialul cati‑

felat al bluzei, dar se ascund sub părul lung.

Sunt doar pentru ochii mei, sper.

Şi, deşi e supărată, mă bucur s‑o văd. Mi‑a fost dor de ea.

— Christian, ea e mama mea, Carla.

Ana face un gest către mama sa.

— Doamnă Adams, mă bucur să vă cunosc.

Maică‑sa mă examinează din cap până‑n picioare.

La naiba! Mă analizează de sus până jos. Fă‑te că nu bagi de seamă, Grey.

După o pauză mai lungă decât era nevoie, îmi întinde mâna.

488 Grey

E L James 489

— Christian.

— Ce cauţi aici? întreabă Ana, pe un ton acuzator.

— Am venit să te văd, normal. Locuiesc la acest hotel.

— Locuieşti aici? scânceşte ea.

Da. Nici mie nu‑mi vine să cred.

— Păi, ieri ai spus că ţi‑ai dori să fiu aici.

Încerc să‑i desluşesc reacţia. Până acum a fost aşa: foială

nervoasă, încordare, ton acuzator şi voce întretăiată. Nu merge bine deloc.

— Scopul nostru e să vă satisfacem, domnişoară Steele, adaug eu, înmărmurit, sperând s‑o binedispun.

— Nu vrei să bei un pahar cu noi, Christian? mă întreabă politi‑

coasă doamna Adams şi‑l caută din priviri pe chelner.

Am nevoie de ceva mai tare ca berea.

— O să beau un gin tonic, îi spun chelnerului. Hendrick’s, dacă

aveţi, sau Bombay Sapphire. La Hendrick’s castravete, la Bombay lămâie verde.

— Şi două Cosmo, te rog, spune Ana, privindu‑mă cu nelinişte.

Are tot dreptul să fie stresată. Cred că deja a băut destul.

— Te rog, trage‑ţi un scaun, Christian.

— Mulţumesc, doamnă Adams.

O ascult şi mă aşez lângă Ana.

— Deci eşti cazat la hotelul unde bem noi?

Tonul Anei e încordat.

— Sau poate voi beţi la hotelul în care sunt eu cazat. Tocmai mi‑am terminat cina, am venit aici şi te‑am văzut. Eram nedumerit, după ultimul tău e‑mail — o privesc cu subînţeles — şi când am ridicat privirea, am dat de tine. Ditamai coincidenţa, nu?

Ana pare tulburată.

— Am fost cu mama la cumpărături de dimineaţă şi la plajă

după‑amiaza. Ne‑am hotărât să bem câteva cocktailuri pe seară, zice ea repede, de parcă ar trebui să justifice faptul că bea într‑un bar cu maică‑sa.

— Ţi‑ai cumpărat bluza asta? o întreb.

Chiar arată senzaţional.

Bluza e de culoarea smaraldului; am făcut alegerile potrivite —

culori strălucitoare — pentru hainele pe care Caroline Acton le‑a achiziţionat pentru ea.

— Ţi se potriveşte culoarea. Şi te‑ai bronzat. Arăţi minunat.

Se înroşeşte în obraji şi zâmbeşte la complimentul meu.

— Să ştii că mă gândeam să‑ţi fac o vizită mâine. Dar iată‑te.

O iau de mână, pentru că vreau s‑o ating, şi o strâng uşor. Îi mângâi articulaţiile cu degetul mare şi aud cum respiraţia i se accelerează.

Da, Ana. Simte asta.

Nu fi supărată pe mine.