— Supărat cât să te mănânce‑n palmă? şopteşte ea.
— Ce tot şuşotiţi voi doi acolo? se bagă Kavanagh.
Doamne, Dumnezeule! Aşa face întotdeauna? Se bagă peste tot?
Cum mama naibii o suportă El iot? Mă uit urât la ea, iar ea are bunul‑
simţ s‑o lase baltă.
— Despre călătoria mea în Georgia, spune Ana, cu drăgălăşenie şi farmec.
Kate rânjeşte.
— Ce mai făcea José când ai mers cu el vineri la bar? întreabă ea, aruncându‑mi o privire răutăcioasă.
Ce. Mama. Dracului. Înseamnă. Asta?
Lângă mine, Ana se încordează.
— Bine, spune ea încet.
396 Grey
E L James 397
— Sunt supărat de mă mănâncă‑n palmă, îi şoptesc. Mai ales acum.
Deci s‑a dus la bar cu tipul care încerca să‑i bage limba‑n gură
ultima oară când l‑am văzut. Deşi a acceptat să fie a mea. S‑a dus pe furiş la cârciumă cu alt bărbat? Şi fără permisiunea mea…
Merită să fie pedepsită.
Cina este servită.
Am fost de acord să nu fiu prea aspru cu ea… poate‑ar trebui să
folosesc un bici. Sau poate ar trebui s‑o bat pur şi simplu la fund, mai tare decât data trecută. Chiar aici, în seara asta.
Da. Aş putea face asta.
Ana priveşte în pământ. Kate, Elliot şi Mia discută despre bucă‑
tăria franceză, iar tata revine la masă.
Unde a fost?
— Draga mea, la telefon. E de la spital, îi spune el lui Grace.
— Vă rog să mâncaţi, toată lumea, spune mama, oferindu‑i Anei un platou cu mâncare.
Miroase bine.
Ana îşi linge buzele, lucru care are un efect direct asupra vintrelor mele. Cred că e lihnită de foame. Mă bucur. E ceva.
Mama s‑a depăşit pe sine: chorizo, scoici, ardei. Frumos.
Şi atunci îmi dau seama că şi mie mi‑e foame. Asta nu mă
poate ajuta să mă destind. Dar mă‑nveselesc când văd că Ana mănâncă.
Grace se întoarce, cu un aer îngrijorat.
— Totul e în ordine? întreabă tata şi toţi ne ridicăm privirile către ea.
— Alt caz de pojar.
Grace oftează adânc.
— O, nu, zice tata.
— Ba da, un copil. Al patrulea caz de luna asta. Ar fi mult mai simplu dacă oamenii şi‑ar vaccina copiii.
Grace clatină din cap.
— Mă bucur atât de mult că ai noştri n‑au trecut niciodată prin aşa ceva. N‑au avut niciodată ceva mai grav decât vărsat‑de‑vânt, mulţumesc lui Dumnezeu. Săracul Elliot.
Ne uităm cu toţii la Elliot, care se opreşte din mâncat în mijlocul unei îmbucături, cu gura plină şi cu o privire tâmpă.
