Taylor, trezindu‑mă brusc. Vă simţiţi bine, domnule?

— Da. Sigur. Mulţumesc.

— Vreţi nişte apă?

— Te rog.

Inspir adânc ca să‑mi calmez bătăile inimii, iar Taylor îmi oferă

un pahar cu Evian rece. Iau o gură, bucuros că la bord nu se mai află

altcineva în afară de Taylor. Nu visez foarte des despre zilele mele intense alături de doamna Lincoln.

Pe hublou se văd cerul albastru şi puţinii nori rozalii ce ascund soarele care asfinţeşte. Lumina de aici e senzaţională. Aurie. Liniştită.

Soarele la apus care se oglindeşte în norii cumulus. Pentru o clipă îmi doresc să mă aflu în planor. Pariez că aici sunt nişte curenţi pe cinste.

Da!

Asta ar trebui să fac: s‑o plimb pe Ana cu planorul. Asta ar însemna mai mult, nu‑i aşa?

— Taylor.

— Da, domnule.

— Aş vrea s‑o plimb pe Anastasia cu aeroplanul în Georgia —

mâine în zori, dacă găsim unde să facem asta. Dar e bine şi mai târziu.

Dacă va fi mai târziu, va trebui să‑mi reprogramez întâlnirea.

— Mă ocup.

— Nu contează cât costă.

— Bine, domnule.

— Mulţumesc.

Acum mai rămâne s‑o anunţ şi pe Ana.

Când avionul se opreşte pe pista de lângă terminalul pentru zboruri private, ne aşteaptă două maşini. Taylor şi cu mine coborâm din avion în arşiţa sufocantă.

La dracu’, se lipesc hainele de mine, chiar şi la ora asta.

Agentul îi dă lui Taylor cheile ambelor maşini. Ridic din sprânceană.

— Ford Mustang?

— Numai asta am găsit într‑un timp aşa de scurt.

Taylor pare somnoros.

— Măcar e o decapotabilă roşie. Deşi, pe căldura asta, sper că

are aer condiţionat.

482 Grey

E L James 483

— Ar trebui să aibă, domnule.

— Bine. Mulţumesc.

Iau cheile de la el şi, apucându‑mi geanta de voiaj, îl las să

descarce restul bagajului din avion în Chevroletul său Suburban.

Dau mâna cu Stephan şi Beighley şi le mulţumesc pentru zborul lin. La volanul Mustangului, ies din aeroport şi pornesc către centrul oraşului Savannah, ascultându‑l pe Bruce în boxele maşinii.

Andrea mi‑a rezervat un apartament la Bohemian Hotel, cu vedere către râul Savannah. Ziua e la asfinţit şi peisajul care se vede de pe balcon este impresionant: râul e strălucitor, reflectând nuan‑

ţele cerului şi luminile de pe podul suspendat şi de pe chei. Cerul e incandescent, în culori de la violet până la rozaliu.

E aproape la fel de magnific ca apusul de soare deasupra Cana lului.

Dar n‑am timp să stau aici şi să admir priveliştea. Îmi instalez laptopul, dau aerul condiţionat la maximum şi o sun pe Ros ca să‑mi comunice ultimele detalii.

— De unde şi până unde interesul acesta pentru Georgia, Christian?

— E ceva personal.

Oftează în telefon.

— De când amesteci tu viaţa personală cu afacerile?

De când am cunoscut‑o pe Anastasia Steele.

— Nu‑mi place Detroit, mă răstesc.

— Bine.

Se retrage.

— S‑ar putea să mă văd cu omul de la Spaţii Industriale mai târziu, la un pahar, îi spun, încercând s‑o împac.

— Fă ce vrei, Christian. Mai sunt câteva lucruri de discutat.