Chiar aş putea să mă duc s‑o văd pe Ana. Spunea că‑i e dor de mine… avionul e disponibil.

Acasă citesc ultimul e‑mail.

De la: Anastasia Steele

Despre: Parteneri potriviţi la cină

Data: 31 mai 2011, 23:58 ora Coastei de Est Miercuri,

Către: Christian Grey

1 iunie 2011

Sper că tu şi cunoştinţa ta aţi avut o seară plăcută.

Ana

P.S. Era doamna Robinson?

La naiba.

Ăsta‑i pretextul perfect. O să aibă nevoie de lămuriri în persoană.

Îl chem pe Taylor şi‑i spun că am nevoie de Stephan şi de Gulfstream dis‑de dimineaţă.

— Prea bine, domnule Grey. Unde mergeţi?

— Mergem la Savannah, şi mergi şi tu.

— Da, domnule.

Şi în voce i se citeşte amuzamentul.

478 Grey

Miercuri,

1 iunie 2011

A fost o dimineaţă interesantă. Am decolat de pe Boeing Field la 11:30, ora Coastei de Vest; Stephan zboară alături de secundul său, Jill Beighley, şi trebuie să ajungem în Georgia la 19:30, ora Coastei de Est.

Bill a reuşit să programeze pentru mâine o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii pentru Reamenajarea Spaţiilor Industriale Abandonate, iar eu s‑ar putea să‑i invit la un pahar diseară. Deci dacă Anastasia e ocupată cu altceva sau nu vrea să mă vadă, călătoria nu va fi o pierdere completă de vreme.

Bine, bine. Dacă asta vrei să crezi, Grey.

Am luat cu Taylor un prânz uşor şi acum am de lucrat la nişte acte şi am destul de mult de citit. Singura parte a ecuaţiei pe care trebuie s‑o mai rezolv este întâlnirea cu Ana. O să văd cum merge treaba după ce ajung în Savannah; sper să‑mi vină inspiraţia în timpul zborului.

Îmi trec mâna prin păr şi pentru prima oară într‑o lungă peri‑

oadă de timp mă las pe spate şi aţipesc în timp ce avionul zboară

480 Grey

E L James 481

la o înălţime de 10 000 de metri, către Savannah/Hilton Head International. Zgomotul motoarelor mă adoarme, iar eu sunt obosit.

Atât de obosit.

Din cauza coşmarurilor, Grey.

Nu ştiu de ce în acest moment sunt atât de rele. Închid ochii.

— Aşa te vei purta cu mine. Pricepi?

— Da, doamnă.

Îşi trece unghia stacojie peste pieptul meu.

Tresar şi mă zbat în legături, pentru că întunericul îşi face apariţia, iar pielea îmi arde de la atingerea ei. Dar nu scot un sunet.

Nu‑ndrăznesc.

— Dacă te porţi frumos, o să te las să‑ţi dai drumul. La mine în gură.

La naiba.

— Dar nu încă. Mai avem mult până acolo.

Unghia ei îmi zgârie pielea, de la piept către buric.

Îmi vine să urlu.

Mă apucă de bărbie, forţându‑mă să deschid gura, şi mă

sărută.

Are limba dornică şi umedă.

Îmi arată biciul de piele.

Şi ştiu că asta e ceva greu de suportat.

Dar îmi doresc marele premiu. Gura ei nenorocită.

Când cade prima lovitură şi îmi răneşte pielea, accept durerea şi endorfina care vine odată cu ea.

— Domnule Grey, aterizăm în douăzeci de minute, mă anunţă