Îşi aruncă părul peste umăr.
— Am devenit buni prieteni. Am aflat că tata şi tatăl lui José au lucrat împreună în armată înainte să mă nasc eu. Au reluat legătura şi acum sunt de nedespărţit.
Oh.
— Tatăl tău şi tatăl lui?
— Da.
Îşi răsuceşte pastele pe furculiţă.
— Înţeleg.
— Chestia asta‑i delicioasă.
Îmi zâmbeşte mulţumită şi halatul îi cade un pic, dezgolindu‑i rotunjimea unui sân. Priveliştea asta mă excită.
— Cum te simţi? o‑ntreb.
— Bine, spune ea.
— Mai rezişti?
— La ce?
— La vin?
La sex? În camera de joacă?
— Un pahar mic, te rog.
Îi mai torn un pic de Sancerre. Nu vreau să bem niciunul dintre noi prea mult dacă mergem să ne jucăm.
— Cum merge cu, ăăă… problema care te‑a făcut să te‑ntorci la Seattle?
Leila. La naiba. Nu vreau să vorbesc despre asta.
— Mi‑a scăpat de sub control. Dar n‑ai de ce să‑ţi faci griji, Anastasia. În seara asta am planuri cu tine.
Vreau să văd dacă putem aplica acest aşa‑zis aranjament al nostru în ambele sensuri.
— Serios?
— Da. Vreau să fii gata şi să m‑aştepţi în camera de joacă în cinci sprezece minute.
Mă ridic, observându‑i reacţia. Bea puţin din paharul cu vin şi face ochii mari.
— Poţi să te pregăteşti la tine‑n cameră. Întâmplător, acum ai dulapul plin cu haine pentru tine. Şi nu vreau să ne certăm pe tema asta.
Rămâne surprinsă, cu gura în forma literei o. Iar eu îi arunc o privire severă, ca nu cumva să‑ndrăznească să se certe cu mine. În mod remarcabil, ea nu zice nimic, iar eu mă duc în birou ca să‑i scriu lui Ros şi să‑i spun că vreau să‑nceapă procedurile de preluare a editurii SIP cât de curând posibil.
574 Grey
E L James 575
Mă uit peste câteva e‑mailuri de la muncă, dar nu găsesc nimic despre doamna Reed. O las pe Leila deoparte; m‑a preocupat în ultimele douăzeci şi patru de ore. În seara asta o să mă concentrez asupra Anei — şi‑o să mă distrez.
Când mă‑ntorc în bucătărie, constat că Ana a dispărut; presupun că e sus, ca să se pregătească.
În cameră îmi scot halatul şi‑mi pun jeanşii preferaţi. În timpul ăsta, îmi vin în minte imaginile cu Ana în baie — spatele ei fără cusur, apoi mâinile ei lipite de plăcile de faianţă în timp ce i‑o trăgeam.
Frate, fata asta are rezistenţă.
Hai să vedem câtă.
Într‑o stare vecină cu euforia, îmi iau iPod‑ul din living şi urc valvârtej în camera de joacă.
Când o găsesc pe Ana îngenuncheată, aşa cum trebuie, la intrare, cu faţa spre cameră — cu privirea coborâtă şi doar cu chiloţii pe ea — primul meu sentiment este unul de uşurare.
E încă aici; are chef.
Al doilea sentiment e unul de mândrie: mi‑a urmat instrucţiu‑
nile cuvânt cu cuvânt.
Îmi ascund cu greu un zâmbet.
Domnişoara Steele nu se dă înapoi de la nicio provocare.
