Închid uşa în urma mea şi observ că şi‑a lăsat halatul de baie în cuier. Trec desculţ pe lângă ea şi‑mi pun iPod‑ul pe comodă. M‑am gândit s‑o privez de toate simţurile, în afară de atingere, şi să văd cum se descurcă. Pe pat sunt aşezate cearşafurile de satin.
Iar cătuşele de piele sunt la locul lor.
Din comodă scot un elastic de păr, o bandă pentru ochi, o mănuşă de blană, dopuri de urechi şi un transmiţător portabil proiectat de Barney pentru iPod‑ul meu. Aşez toate aceste obiecte într‑un şir ordonat, conectând transmiţătorul la iPod şi lăsând‑o pe Ana să aştepte. Aşteptarea face jumătate din construirea unui scenariu. Când sunt mulţumit mă duc şi mă aşez lângă ea.
Capul Anei este plecat, iar lumina palidă de afară îi scoate pielea în evidenţă. Pare umilă şi frumoasă, exact cum trebuie să fie o supusă.
— Arăţi minunat.
Îi iau faţa în palme şi‑i dau capul pe spate până când ochii ei albaştri întâlnesc cenuşiul ochilor mei.
— Eşti o femeie frumoasă, Anastasia. Şi eşti toată a mea, îi şoptesc. Ridică‑te.
E puţin rigidă când se ridică.
— Uită‑te la mine, îi comand şi când mă uit în ochii ei, îmi dau seama că mă pot pierde în privirea ei gravă şi concentrată.
I‑am captat toată atenţia.
— N‑avem un contract semnat, Anastasia, dar am discutat despre limite. Şi vreau să ne‑amintim că avem cuvinte de siguranţă, bine?
Ea clipeşte de câteva ori, dar nu zice nimic.
— Care sunt acestea? o întreb.
Şovăie.
Ah, n‑o să meargă niciodată.
— Care sunt cuvintele de siguranţă, Anastasia?
— Galben.
— Şi?
— Roşu.
— Să le ţii minte.
Ridică din sprânceană supărată şi e pe cale să spună ceva.
O, nu. Nu în camera mea de joacă.
— Nu începe şi aici cu gura ta obraznică, domnişoară Steele. Sau ţi‑o trag fix acolo, aşa în genunchi cum eşti. Înţelegi?
Oricât de mult mi‑ar plăcea această idee, tot ce vreau în acest moment este supunerea ei.
Îşi ascunde supărarea.
— Deci?
— Da, domnule, zice ea repede.
576 Grey
E L James 577
— Fată ascultătoare. Intenţia mea nu e să foloseşti cuvintele de siguranţă pentru că te va durea. Ceea ce vreau să‑ţi fac este foarte intens. Foarte intens, iar tu va trebui să mă ghidezi. Pricepi?
Expresia îi rămâne neschimbată; nu se dă de gol cu nimic.
— Totul se va reduce la atingere, Anastasia. Nu mă vei vedea sau auzi. Dar mă vei simţi.
Fără să‑i bag în seamă privirea uimită, dau drumul iPod‑ului de pe comodă şi‑l trec pe modul auxiliar.
Trebuie doar să aleg un cântec; şi în acel moment îmi aduc aminte de discuţia noastră din maşină, după ce a dormit în patul meu la The Heathman.
Să vedem dacă‑i place o bucată corală din vremea dinastiei Tudor.
— O să te leg de patul ăsta, Anastasia. Dar mai întâi te voi lega la ochi şi — îi arăt iPod‑ul — nu mă vei putea auzi. Tot ce vei auzi tu va fi muzica pe care o voi alege eu.
Cred că pe faţa ei citesc surprindere, dar nu sunt sigur.
— Vino‑ncoace.
O duc către capătul patului.
— Stai aici.
