— Grozav.
Îmi aruncă o privire în timp ce mă îndrept către birou. O ignor.
M‑a mai văzut şi înainte aproape despuiat — care naiba e problema ei?
Îmi verific e‑mailurile şi telefonul ca să văd dacă am vreo veste despre Leila. Nimic — dar, de când s‑a întors Ana, nu mă mai simt la fel de disperat ca înainte.
Ana intră în bucătărie în acelaşi timp cu mine, ademenită, fără‑ndoială, de mirosul delicios. Când dă cu ochii de doamna Jones, îşi ridică jenată gulerul halatului.
— Chiar la timp, spune Gail, servindu‑ne masa în două castroane aşezate pe blatul de la bucătărie.
— Stai jos.
Îi arăt unul dintre taburetele înalte. Privirea neliniştită a Anei trece de la mine la doamna Jones.
Se ruşinează.
Iubito, am angajaţi. Obişnuieşte‑te cu asta.
— Vrei vin? o‑ntreb, ca să‑i distrag atenţia.
— Te rog, zice ea rezervată şi ia loc.
Deschid o sticlă de Sancerre şi torn în două pahare mici.
— Este şi brânză în frigider, domnule, dacă doriţi, spune Gail.
Aprob din cap şi ea iese din cameră, spre uşurarea Anei. Mă aşez şi eu.
572 Grey
E L James 573
— Noroc.
Ridic paharul.
— Noroc, răspunde Ana, şi ciocnim paharele de cristal.
Gustă şi scoate un sunet de apreciere. Poate chiar îi este foame.
— Ai de gând să‑mi spui? întreabă.
— Ce să‑ţi spun?
Doamna Jones s‑a întrecut pe sine; pastele sunt delicioase.
— Ce‑am vorbit în somn.
Scutur din cap.
— Mănâncă. Ştii că‑mi place să te văd mâncând.
Se încruntă, făcând pe exasperata.
— Eşti atât de pervers, spune ea, mai mult pentru sine.
Ah, iubito, nici n‑ai tu idee. Şi apoi îmi vine un gând: poate c‑ar trebui să încercăm ceva nou diseară, în camera de joacă. Ceva distractiv.
— Povesteşte‑mi despre prietenul ăsta al tău, o rog.
— Prietenul meu?
— Fotograful.
Încerc să par degajat, dar ea mă priveşte încruntându‑se.
— Păi, ne‑am cunoscut în prima zi de facultate. A absolvit ingi‑
neria, dar pasiunea lui e fotografia.
— Şi?
— Atât.
Mă enervează răspunsurile astea evazive ale ei.
— Atât?
