La naiba. Nu vreau să se sufoce. O bat încet pe spate şi‑i ofer un pahar de suc de portocale.

— Asta dacă vrei să rămâi.

N‑ar trebui să‑mi forţez norocul.

— Mi‑ar plăcea să rămân azi. Dacă nu te deranjez. Mâine trebuie să muncesc.

— La ce oră trebuie să fii mâine la serviciu?

— La nouă.

— Te duc eu la muncă mâine, până la ora nouă.

Cum? Îmi doresc să rămână?

E o surpriză pentru mine.

Da, îmi doresc să rămână.

— Diseară trebuie să ajung acasă — am nevoie de haine curate.

— Putem să aducem aici câteva.

Îşi răsuceşte o şuviţă de păr şi se muşcă nervos de buză… din nou.

— Ce este? întreb.

— Diseară trebuie să fiu acasă.

Frate, încăpăţânată mai e. Nu vreau să plece, dar, în momentul ăsta, fără niciun contract, nu pot insista să rămână.

— Bine, diseară. Acum mănâncă‑ţi micul dejun.

Studiază conţinutul farfuriei din faţa ei.

— Mănâncă, Anastasia. Aseară n‑ai mâncat nimic.

— Chiar nu mi‑e foame, spune.

Chestia asta mă enervează.

— Mi‑ar plăcea să‑ţi termini micul dejun.

Încerc să nu ridic vocea.

— Ce treabă ai tu cu mâncarea? se răsteşte ea.

Ah, iubito, nu vrei să afli aşa ceva.

— Ţi‑am spus, am o problemă cu mâncarea irosită. Mănâncă.

Mă uit urât la ea. Nu te pune cu mine, Ana. Cu o expresie încăpă‑

ţânată, începe să mănânce.

Văd cum îşi vâră în gură o furculiţă plină cu omletă şi mă mai relaxez. E foarte dificilă, în felul ei. Iar eu sunt stăpânit de un senti‑

ment unic. Nu m‑am mai confruntat niciodată cu aşa ceva. Da. Asta e. E o noutate pentru mine. De astă mă fascinează… nu‑i aşa?

Când termină de mâncat îi iau farfuria.

— Tu ai gătit, eu strâng masa.

— Asta e foarte democratic, spune ea, arcuindu‑şi o sprânceană.

— Da. Nu e stilul meu obişnuit. După ce termin, facem o baie.

Şi îi pot testa talentele orale. Respir uşor pentru a‑mi controla erecţia instantanee când mă gândesc la asta.

La naiba.

Îi sună telefonul şi se duce în partea cealaltă a camerei, adân‑

cită în conversaţie. Mă opresc lângă chiuvetă şi o privesc. Stă lângă

peretele de sticlă, iar lumina dimineţii îi conturează silueta îmbră‑

cată în cămaşa mea. Mi se usucă gura. E zveltă, are picioare lungi, sâni perfecţi, un fund desăvârşit.

156 Grey

E L James 157

Încă mai vorbeşte când se întoarce către mine, iar eu mă prefac că sunt atent la altceva. Dintr‑un motiv anume, nu vreau să mă

prindă cum mi se scurg ochii după ea.

Cine e la telefon?

Aud cum rosteşte numele lui Kavanagh şi mă încordez. Ce vor beşte ea acolo? Ochii ni se întâlnesc.

Ce spui tu acolo, Ana?

Se răsuceşte cu spatele la mine şi peste o clipă închide, apoi vine spre mine, cu şoldurile legănându‑i‑se într‑un ritm moale şi sedu‑

cător. Să‑i spun că văd tot?

— Clauza de confidenţialitate acoperă totul? mă întreabă, oprin‑