— De ce?
— Aşa sunt eu.
— Şi cum ai ajuns aşa?
— De ce toată lumea e aşa cum e? E o întrebare la care mi‑e greu să răspund. De ce le place unora brânza şi alţii o urăsc? Ţie‑ţi place brânza? Doamna Jones — menajera mea — mi‑a lăsat platoul ăsta pe post de gustare de seară.
Îi aşez farfuria în faţă.
— Care sunt regulile pe care trebuie să le respect?
— Le‑am scris pe hârtie. Le vom parcurge după ce mâncăm.
— Chiar nu mi‑e foame, şopteşte ea.
124 Grey
E L James 125
— Vei mânca.
Se uită la mine sfidătoare.
— Mai vrei un pahar cu vin? întreb, încercând s‑o îmbunez.
— Da, te rog.
Îi torn vin în pahar şi mă aşez lângă ea.
— Serveşte‑te cu mâncare, Anastasia.
Ia câteva boabe de struguri.
Atât? Atât mănânci tu?
— Aşa ai fost dintotdeauna? mă întreabă.
— Da.
— E uşor să găseşti femei care vor să facă asta?
Ah, dac‑ai şti tu.
— Ai fi surprinsă.
Am un ton ironic.
— Atunci de ce eu? Chiar nu înţeleg.
E de‑a dreptul năucită.
Iubito, eşti atât de frumoasă. Cum să nu‑mi doresc să fac asta cu tine?
— Anastasia, ţi‑am spus. Ai ceva anume. Nu te pot lăsa în pace.
Sunt atras de tine ca un fluture de noapte de o flacără. Te doresc enorm, mai ales acum, când te muşti iarăşi de buză.
— Cred c‑ai interpretat greşit acest clişeu, spune ea, şi asta e o replică absolut deranjantă.
— Mănâncă! îi ordon eu, schimbând subiectul.
— Nu. Nu am semnat nimic deocamdată, aşa că voi mai profita puţin de libertate, dacă nu te deranjează.
Ah… gura ei cea obraznică.
— Cum doreşti, domnişoară Steele.
Şi sunt nevoit să‑mi ascund un zâmbet.
— Câte femei au fost? continuă ea şi bagă un bob de strugure în gură.
— Cincisprezece.
Îmi feresc privirea.
— Pentru perioade lungi de timp?
— Unele da.
