ouăle. Mă întreb dacă are cea mai vagă idee cât de lipsit de respect este acest gest faţă de cineva de rangul meu… dar cu siguranţă nu are şi, dintr‑un motiv pe care nu‑l cunosc, acest detaliu mă face să

zâmbesc. Mă furişez lângă ea şi o trag uşor de una dintre codiţe.

— Îmi plac astea. N‑au cum să te protejeze.

În niciun caz de mine. Nu acum, când te‑am avut deja.

— Cum vrei să‑ţi pregătesc ouăle?

Are un ton neaşteptat de arogant. Şi îmi vine să râd cât pot de tare, dar mă abţin.

— Bătute îndelung, răspund eu, în încercarea ratată de a părea amuzant.

Şi ea încearcă să‑şi ascundă amuzamentul şi‑şi vede mai departe de treabă.

Are un zâmbet răpitor.

Aşez în grabă şervetele de masă, întrebându‑mă când am mai făcut eu aşa ceva pentru o altă persoană.

Niciodată.

În mod normal, peste weekend supusa trebuie să aibă grijă de toate treburile domestice.

Astăzi nu, Grey, pentru că nu este supusa ta… încă.

Torn amândurora suc de portocale şi pun de cafea. Ea nu bea cafea, ci numai ceai.

— Vrei nişte ceai?

— Da, te rog. Dacă ai.

În dulap găsesc pliculeţe de ceai Twinings pe care am rugat‑o pe Gail să le cumpere.

Iată, cine s‑ar fi gândit c‑o să le folosesc vreodată?

Ana se încruntă când dă cu ochii de ele.

— Am tras o concluzie pripită, nu‑i aşa?

— Aşa ai făcut? Fiindcă nu sunt sigur că am ajuns la vreo concluzie deocamdată, domnişoară Steele, îi răspund cu o privire aspră. Şi nu mai vorbi despre tine aşa.

Adaug tendinţa pronunţată spre autocritică pe lista trăsăturilor de caracter pe care va trebui să i le schimb.

Ea îmi ocoleşte privirea, ocupată fiind cu pregătirea micului dejun. Pune două farfurii pe masă, apoi aduce siropul de arţar din frigider.

Când îşi ridică ochii spre mine, o aştept să se aşeze.

— Domnişoară Steele.

Îi arăt unde să stea.

— Domnule Grey, răspunde ea, mimând un ton oficial, şi scân‑

ceşte când se aşază.

— Cam cât de tare te doare?

Sunt surprins de faptul că mă simt vinovat. Vreau să i‑o trag din nou, de preferat după micul dejun, dar dacă o doare prea tare nu se mai pune problema. Poate de data asta m‑aş putea folosi de gura ei.

Se înroşeşte din nou la faţă.

— Păi, ca să fiu sinceră, nu am termen de comparaţie, spune ea tăios. Voiai să‑ţi exprimi compătimirea?

Tonul ei sarcastic mă ia prin surprindere. Dac‑ar fi fost a mea, ar merita măcar o bătaie la fund, poate chiar întinsă peste blatul din bucătărie.

— Nu. Mă întrebam dacă e cazul să continuăm antrenamentul de bază.

154 Grey

E L James 155

— Ah.

Se sperie.

Da, Ana, putem face sex şi în timpul zilei. Şi tare aş vrea să mă

ocup de gura aia a ta obraznică.

Iau o îmbucătură şi închid ochii de plăcere. Mâncarea are gust foarte bun. În timp ce înghit, ea încă se uită la mine.

— Mănâncă, Anastasia, îi ordon. Chestia asta e delicioasă.

Ştie să gătească, şi încă bine de tot.

Ana ia o înghiţitură din mâncarea ei, apoi începe să se joace cu furculiţa. O rog să nu se mai tot muşte de buză.

— Îmi distrage atenţia şi întâmplător ştiu că nu porţi nimic pe sub cămaşa mea.

Îşi face de lucru cu plicul de ceai şi cu ceainicul, ignorându‑mi iritarea.

— La ce fel de antrenament de bază te gândeai? mă întreabă.

E curioasă — să vedem cât de departe va merge.

— Păi, pentru că te plângi că te doare, mă gândeam să ne axăm pe talentele orale.

La care o văd că e aproape să se înece cu ceai.