Şi porni mai departe, aferat, dar a doua zi în celula lui Paul fu adusă o enormă sticlă medicinală.

— Trebuie să iei câte două pahare la fiecare masă, îi spuse gardianul. Sper c-o să-ţi placă.

Paul nu-şi putu da seama dacă tonul gardianului era prietenos sau nu, dar tonicul îi plăcu fiindcă era sherry.

Cu alt prilej, se stârni o vie indignare în celula de-alături, al cărei ocupant – un tâlhar în vârstă – primise din greşeală

raţia de caviar a lui Paul. Tâlharul fu grabnic potolit prin înlocuirea caviarului cu o bucată neobişnuit de mare de slănină, dar nu înainte ca gardianul de serviciu să intre în panică la gândul că puşcăriaşul se va plânge directorului închisorii.

— Nu-s scandalagiu din fire, spuse bătrânul tâlhar, dar cer să fiu tratat cum se cuvine. Păi, ajungea să te uiţi la mâzga aia pe care mi-au adus-o, ca să-ţi dai seama că-i o porcărie.

Şi tocmai în seara când se dă de-obicei slănină! Ascultă-mi sfatul şi fii cu ochii la pândă, îi spuse el lui Paul într-o zi, când se pomeniră unul lângă celălalt, la carieră. Eşti nou aici, şi ăştia ar fi în stare să încerce să-ţi vâre pe gât o asemenea porcărie. N-o mânca, dacă vrei să n-o păţeşti.

Păstreaz-o şi arată-i-o directorului. N-au niciun drept să facă

asemenea experienţe pe noi, şi ei ştiu bine asta.

În curând sosi o scrisoare de la Margot, scrisoare nu prea lungă:

Dragă Paul,

Îmi vine foarte greu să-ţi scriu, pentru că, după cum ştii, nuscriu niciodată scrisori, şi mi-e cu atât mai greu să-ţi scriu ţie,pentru că poliţiştii citesc scrisorile şi şterg tot ce nu le convine,iar eu, una, nu pot gândi ceva care să le fie pe plac. Peter şi cumine ne-am întors la Joia Regelui . În Corfu totul a fost divin, cu excepţia unui medic englez foarte plicticos, care ne-a vizitat deseori. Casa asta nu prea îmi place, zău, şi am hotărât s-o reconstruiesc încă o dată. Ai ceva împotrivă? Peter a devenit conte – ştiai? – şi e destul de încântat, şi plin de importanţă, ceea ce nu te-ai fi aşteptat de la el, nu-i aşa? Am de gând să

191

vin să te văd odată – mă laşi? – când voi putea să scap de-aici, dar moartea lui Bobby mi-a creat o mulţime de obligaţii.

Sper că primeşti destulă mâncare, cărţi şi alte lucruri (au să

cenzureze, oare, această frază?). Cu dragoste, Margot. LaNewmarket, am văzut-o pe lady Circumference, care mi-aîntors pur şi simplu spatele. Bietul Maltravers spune că dacă

n-o să fiu atentă, o să mă pomenesc ostracizată de societate.

Nu eşti de părere că ar fi admirabil? S-ar putea să mă-nşel, dar am impresia că sărmanul Alastair Trumpington e pe calesă se amorezeze de mine. Ce să fac?

*

Margot îşi făcu în sfârşit apariţia.

Pentru prima oară se întâlneau, după dimineaţa aceea de iunie, când ea îl trimisese să-i salveze protejatele aflate la ananghie în Marsilia. Întâlnirea avu loc într-o cămăruţă

rezervată vizitatorilor. Margot se aşeză la un capăt al mesei, Paul la celălalt capăt, iar gardianul rămase între ei.

— Vă atrag atenţia, le spuse acesta, că trebuie să vă puneţi mâinile pe masă.

— Ca-n „uite popa, nu e popa”, mormăi Margot, punându-şi pe masă mâinile admirabil manicurate şi mănuşile alături de poşetă.

Paul observă pentru prima oară cât de aspre şi murdare îi deveniseră mâinile. O clipă, niciunul nu scoase o vorbă. În cele din urmă, Paul o întrebă:

— Arăt groaznic? Nu m-am mai privit de mult într-o oglindă.

— Poate, puţin cam mal soigne,31 dragul meu. Nu ţi se permite să te bărbiereşti?

— Nu aveţi voie să discutaţi despre regimul din închisoare, le atrase atenţia gardianul. Deţinuţii au voie să vorbească

despre starea sănătăţii lor, dar li se interzice categoric să se plângă sau să discute despre starea lor generală.

— Vai, dragul meu! exclamă Margot. O să ne fie foarte 31 Prost îngrijit (fr.).

192

greu. Ce-o să ne putem spune unul altuia? Aproape îmi pare rău c-am venit. Eşti bucuros c-am venit, nu-i aşa?

— Nu mă luaţi în seamă, cucoană, dacă doriţi să aveţi o conversaţie intimă, spuse gardianul cu blândeţe. Mi se cere doar să împiedic orice conspiraţie. De-obicei vorbele pe care le-ascult nu întrec măsura, şi vă asigur că ascult destule.

Unele muieri se impresionează grozav, plâng şi leşină şi fac crize de isterie. Păi, una dintre ele a avut nu de mult o criză

de epilepsie, adăugă el încântat.

— Am impresia c-o să fac şi eu o criză, mărturisi Margot.

În viaţa mea nu m-am simţit atât de intimidată! Paul, spune ceva, te rog!

— Ce mai face Alastair?

— E un om drăguţ, zău. Acum e mereu la Joia Regelui. Îmi place.

Altă pauză.

— Ştii, e ciudat, spuse Margot, dar am sentimentul că

după toţi aceşti ani încep să nu mai fiu considerată drept o femeie respectabilă. Ţi-am spus, cred, în scrisoare că deunăzi lady Circumference mi-a întors spatele. E, desigur, o babă

prost-crescută, dar în ultima vreme s-au petrecut destule lucruri de felul ăsta. Ţi se pare îngrozitor?

— Nu-ţi face sânge rău! spuse Paul. Oricum, sunt nişte pisălogi bătrâni.

— Da, dar nu vreau ca ei să-mi întoarcă spatele mie.

Fireşte, de fapt nu-mi pasă, dar cred că-i păcat, mai ales pentru Peter. Nu-i vorba numai de lady Circumference, ci şi de lady Vanburgh, de Fanny Simpleforth, de soţii Stayles şi de toţi ceilalţi. E păcat că asta se-ntâmplă tocmai când Peter începe să devină conştient de poziţia lui socială. Nu crezi c-ar putea să-şi facă o idee greşită?

— Cum merg afacerile? întrebă Paul pe neaşteptate.

— Paul, nu fi urâcios, îi spuse Margot în şoaptă. Sunt sigură că n-ai vorbi aşa dac-ai şti cum m-am simţit.

— Scuză-mă, Margot. De fapt, voiam pur şi simplu să ştiu.

— Ei bine, află că lichidez. O firmă elveţiană mi-a creat dificultăţi. Dar nu cred că afacerile au vreo legătură cu… cu ostracizarea, cum ar spune Maltravers. Cred că totul se 193