asupra fetelor, ceea ce nu-i rău deloc. Unele dintre ele au tendinţa să se obrăznicească, dacă nu-s ţinute în frâu.
Paul se aşeză într-un colţ, pe un scaun în formă de înotător. Rămase fermecat de iscusinţa ei în afaceri. Margot nu mai era de fel visătoare, ci şedea ţeapănă la masă – o masă acoperită cu un tartan din Balmoral; cu stiloul suspendat deasupra unei călimări înfipte în ciocul unei ierunci împăiate, părea un simbol viu al mişcării feministe.
Fetele fură introduse una câte una.
— Numele? întrebă Margot.
— Pompilia de la Conradine.
Margot îl scrise.
146
— Numele adevărat?
— Bessy Brown.
— Vârsta?
— Douăzeci şi doi.
— Vârsta reală?
— Douăzeci şi doi.
— Unde-ai mai lucrat?
— La doamna Rosenbaum, de pe Jermyn Street, timp de doi ani, doamnă.
— Bine, Bessy, o să văd ce pot face pentru tine. De ce-ai plecat de la doamna Rosenbaum?
— Zicea că domnilor le place să mai schimbe…
— O s-o întreb.
Margot ridică receptorul ţinut de o mănuşă de box.
— Alo? Doamna Rosenbaum? Aici Distracţiile latino-americane. Mi-aţi putea spune ce-i cu domnişoara de la Conradine?… Aha, ăsta-i motivul pentru care v-a părăsit?!
Mulţumesc. Bănuiam eu că despre asta-i vorba!
Agăţă receptorul şi spuse:
— Îmi pare rău, Bessy, dar n-am nimic pentru tine deocamdată.
Apăsă pe sonerie – instalată în ochiul unui păstrăv – şi o nouă fată fu introdusă.
— Numele?
— Jane Grimes.
— Cine te-a trimis la mine?
— Gentlemanul din Cardiff. Mi-a zis să vă dau asta.
Şi-i întinse peste masă un plic mototolit.
Margot citi bileţelul şi spuse:
— Da, înţeleg. Vasăzică, eşti nouă în meserie, Jane?
— Ca un prunc nenăscut.
— Dar ai fost măritată?
— Da, doamnă, dar asta a fost în război, şi bărbatu-meu era tare beţiv.
— Unde ţi-e bărbatul?
— Mort, aşa se zice.
— Straşnic, Jane. Eşti exact genul de care avem nevoie.
Cât de repede poţi să pleci?
147
— Când aţi dori dumneavoastră?
