— Tocmai despre asta am încercat să discut cu tine, toată
ziua! rosti Margot, cu tremur în glas.
— Adică, s-ar putea să vrei, Margot? Există vreo şansă?
— Nu văd de ce nu. Fireşte, trebuie să-l întrebăm pe Peter, şi mai sunt şi alte lucruri pe care ar trebui să le discutăm înainte…
Deodată adăugă:
— Paul, dragul, dragul meu, vino-ncoace!
*
Îl găsiră pe Peter în sufragerie: mânca o piersică lângă
bufet.
— Helo! îi întâmpină el.
— Peter, avem să-ţi spunem ceva, începu Margot. Paul spune că vrea să mă mărit cu el.
— Straşnic! exclamă Peter. Mă bucur. Asta aţi făcut voi în bibliotecă?
— Vasăzică, n-ai nimic împotrivă? îl întrebă Paul.
— Împotrivă?! Păi, tocmai asta am căutat să aranjez toată
săptămână. De fapt, ăsta-i motivul pentru care te-am adus aici. Cred că-i un lucru admirabil, încheie băiatul, şi mai luă
o piersică.
— Eşti primul bărbat despre care vorbeşte aşa. Cred că-i un semn bun, Paul.
— Ah, Margot, hai să ne căsătorim numaidecât!
— Dragul meu, încă n-am zis da. O să-ţi spun mâine dimineaţă.
— Nu, spune-mi chiar acum, Margot. Mă placi puţin, nu-i aşa? Te rog, mărită-te cu mine cât mai curând!
139
— O să-ţi spun mâine dimineaţă. Mai întâi trebuie să
reflectez la o serie de lucruri. Să ne întoarcem în bibliotecă.
*
În noaptea aceea lui Paul îi veni foarte greu să adoarmă.
Închisese de mult cartea şi stinsese lumina, dar zăcea cu ochii deschişi, iar gândurile îi rătăceau. Întocmai ca în prima noapte a şederii sale acolo, simţea cum geniul neadormit şi inefabil al casei îi dă târcoale. El, şi Margot, şi Peter, şi sir Humphrey Maltravers erau doar nişte episoade neînsemnate în viaţa casei, a acestui monstru nou-născut, la a cărui zămislire contribuiseră câteva culturi străvechi şi uitate.
Timp de o jumătate de ceas, rămase cu ochii pironiţi în beznă, până când gândurile începură, treptat, să se detaşeze de persoana lui – semn că adormea. Deodată se trezi, auzind cum uşa se deschide încet. Nu putea să vadă nimic, dar auzea un foşnet de mătase ca şi când cineva ar fi intrat în cameră. Apoi uşa se închise la loc.
— Paul, dormi?
— Margot!
— Sst! Dragul meu, nu aprinde lumina! Unde eşti?
Mătasea foşni din nou, ca şi cum ar fi căzut pe jos.
— Mai bine să fim siguri, înainte de a lua o hotărâre, nu-i aşa, dragul meu? S-ar putea să fie doar o părere de-a ta că
mă iubeşti. Şi ştii, Paul, îmi placi atât de mult, încât ar fi păcat să fac o greşeală, nu crezi?
Din fericire însă nu era nicio greşeală la mijloc, astfel încât a doua zi Paul şi Margot îşi anunţară logodna.
Capitolul IV
Învierea
Câteva zile mai târziu, într-o după-amiază, străbătând 140
holul, Paul dădu peste un omuleţ scund cu o barbă lungă şi roşie, care mergea şontâc, şontâc după valet spre odaia lui Margot.
— Dumnezeule! exclamă Paul.
— Nicio vorbă, bătrâne! îi şopti bărbosul când trecu pe lângă el.
