— Zău, domnule inspector, sunt foarte grăbit, răspunse Paul. Presupun că-i vorba de oamenii pe care i-am cerut pentru paza cadourilor. De ce n-aţi venit mai devreme?
— Nu-i vorba de cadouri, şi nici n-aş fi putut veni mai 158
devreme. Mandatul de arestare a fost emis împotriva dumneavoastră abia acum câteva clipe.
— Uite ce este, nu fi dobitoc! îl repezi Alastair Digby-Vane-Trumpington. Ai greşit adresa. Au să râdă de dumneata ca de-un nătărău la Scotland Yard. Dumnealui e domnul Pennyfeather, care se însoară astăzi.
— Nu ştiu nimic despre asta, spuse inspectorul Bruce.
Ştiu doar că am un mandat pentru arestarea dumnealui, şi că orice va declara de-aici înainte ar putea sluji ca mărturie împotriva dumisale. Cât despre dumneata, tinere, nu te-aş
sfătui să te pui în calea unui om al legii în exerciţiul funcţiunii.
— E o eroare sinistră la mijloc! protestă Paul. Presupun că
trebuie totuşi să-l urmez pe omul ăsta. Încearcă să dai de Margot şi să-i explici.
Faţa trandafirie şi blajină a lui sir Alastair păli de uimire.
— Dumnezeule! exclamă el. Ce amuzant! Adică, ar fi putut să fie în orice altă împrejurare.
Peter, alb ca varul, ieşise din restaurant.
Sfârşitul părţii a doua.
159
PARTEA A TREIA
Capitolul I
Nu orice zid de piatră e o închisoare…
Procesul lui Paul, judecat câteva săptămâni mai târziu la Old Bailey29, a prilejuit o amară deziluzie publicului, gazetarilor, juriului şi avocaţilor. Arestarea de la Ritz, ştirea anunţată la biserica St. Margaret că nunta se amână, plecarea lui Margot în Corfu, respingerea cauţiunii, mâncarea trimisă pe ascuns de la restaurantul Boulestin, toate aceste ştiri fuseseră tipărite pe prima pagină a ziarelor.
În comparaţie cu ele, sentinţa de condamnare a lui Paul era un fleac. La început, Paul se recunoscuse pe deplin vinovat, în ciuda îndemnurilor avocatului său, dar mai apoi schiţă un fel de apărare, galvanizat fiind de avertismentul dat de preşedintele tribunalului, că legea prevede bătaia cu biciul pentru asemenea infracţiuni. Totuşi, chiar şi detaliile acestea erau foarte anodine. Ca principal martor al acuzării, Potts se dovedi implacabil, iar tribunalul avea să-l laude călduros pentru atitudinea lui. Apărarea nu oferi nicio probă, limitându-se la antecedentele bune ale împricinatului; numele Margot Beste-Chetwynde nu fu pomenit, cu toate că
29 Tribunal din Londra, unde se judecă procesele penale.
160
la pronunţarea sentinţei judecătorul spuse că „nimeni nu putea ignora cinica impertinenţă cu care, chiar în ajunul arestării sale pentru această fărădelege mârşavă, acuzatul se pregătea să-şi lege numele de un nume onorat în istoria patriei sale, şi să târască în prăpastia adâncă a propriei sale depravări pe o doamnă înzestrată cu frumuseţe, rang şi o nepătată reputaţie. Societatea împarte pedepse drepte cetăţenilor nestatornici şi necumpătaţi ce-şi caută plăcerile în piaţa păcatului, care încă mai pângăreşte faima civilizaţiei noastre; dar pentru neguţătorii înşişi, pentru aceşti vampiri cu chip de om care trăiesc din degradarea speciei, societatea şi-a rezervat dreptul de a-i suprima fără milă.”
Paul fu aşadar trimis la închisoare, iar ziarele puseră în capul coloanei rezervate ştirilor interne de mică importanţă, titlul: Pretendent la mâna unei doamne din înalta societate, condamnat la închisoare. Opiniile unui magistrat despre vampirii cu chip de om. Cu asta, povestea luă sfârşit pentru marele public.
Dar până atunci, avu loc o conversaţie vrednică de atenţia tuturor celor interesaţi în haotica suită de întâmplări, în care era amestecat Paul. Într-o zi, înainte de proces, Paul primi în celula lui vizita lui Peter Beste-Chetwynde.
— Bună, Peter!
— Bună, Paul! Mama m-a rugat să vin să te văd. Vrea să
ştie dacă primeşti regulat mâncarea pe care a comandat-o pentru dumneata. Sper că-ţi place meniul, pentru că de fapt eu ţi-l aleg. Ştiam că nu-ţi plac mâncărurile prea grele.
— E minunată mâncarea, spuse Paul. Ce face Margot?
— Păi, tocmai despre asta am venit să-ţi vorbesc. Margot a şters-o.
— Unde?
— A plecat singură în Corfu. Eu am convins-o, căci ar fi vrut să rămână şi să asiste la proces. Îţi poţi închipui ce de oameni şi ziarişti au tăbărât pe noi! Nu i-o iei, sper, în nume de rău? Ascultă, încă ceva – cred că gardianul ăla nu mă-aude! Îţi aduci aminte de bătrânul acela îngrozitor, pe nume Maltravers? Ei bine, a ajuns ministru de interne, precum ai aflat probabil. A trecut pe la mama şi i-a spus că dacă ar 161
primi să devină soţia lui, te-ar putea scoate din închisoare.
Fireşte, o fi citit asta în cărţi. Dar mama crede că s-ar putea să fie adevărat, şi ar dori să ştie ce părere ai. Se simte vinovată de tot ce s-a întâmplat şi ar face orice ca să te-ajute
– numai să nu-i ceri să intre ea însăşi la închisoare. Nu ţi-o închipui pe mama la închisoare, nu-i aşa? Ei, ai vrea să ieşi numaidecât de-aici, lăsând-o pe ea să se mărite cu Maltravers? Sau preferi să aştepţi până o să ieşi legal, şi s-o iei de nevastă? Ea e dispusă să te aştepte.
Paul îşi aduse aminte de vorbele profesorului Silenus: „De azi în zece ani o să fie o femeie trecută”.
Răspunse totuşi:
— Aş prefera să mă aştepte, dacă tu crezi că-i posibil.
— Eram sigur că aşa o să-mi răspunzi, Paul! Sunt atât de fericit! Mama mi-a spus: „Nu voi pretinde că nu ştiu cum aş
putea să-l răsplătesc pentru ce i-am făcut, căci ştie, cred, că
pot”. Astea au fost cuvintele ei. N-am impresia că o să capeţi mai mult de un an, ce spui?
